Ion Cristoiu: Propaganda de front care falsifică viaţa în chip strident

• Ion Cristoiu: Ce m-a frapat la un autor de talia lui Constantin Virgil Gheorghiu a fost disponibilitatea de a falsifica viaţa într-un chip grosolan strident pentru a-i convinge pe români că ruşii erau suboameni, dar mai ales nişte laşi uşor de învins de vitejii moldo-valahi.
• Ion Cristoiu: Am luptat în Crimeea beneficiază de o publicitate făcută de editură sub forma publicării în chiar Prefaţă a unor citate din textele elogioase despre primul volum apărute în presă.
• Ion Cristoiu: După 23 august 1944, Miron Radu Paraschivescu e unul dintre publiciştii de bază ai Scînteii în denunţarea dictaturii antonesciene şi mai ales în denunţarea colaboraţionismului. Sub acest semn, Miron Radu Paraschivescu e iniţiatorul campaniei de scoatere a lui Arghezi din literatură.

Ca să vezi! Căutînd prin manuscrise, am dat peste volumul- tras tras la xerox – Am luptat în Crimeea, publicat de Constantin Virgil Gheorghiu la editura Naţionala Mecu în 1942. Volumul – subintitulat Reportaj de război, cu un portret al autorului de Lucia Dem. Bălăcescu – venea după faimosul volum Ard malurile Nistrului, semnat de autor în 1941 tot la Naţionala Mecu. De mai multe ori am semnalat că Ard malurile Nistrului e o sinistră producţie a propagandei de război antonesciene. Ce m-a frapat la un autor de talia lui Constantin Virgil Gheorghiu a fost disponibilitatea de a falsifica viaţa într-un chip grosolan strident pentru a-i convinge pe români că ruşii erau suboameni, dar mai ales nişte laşi uşor de învins de vitejii moldo-valahi. Am luptat în Crimeea beneficiază de o publicitate făcută de editură sub forma publicării în chiar Prefaţă a unor citate din textele elogioase despre primul volum apărute în presă. Sînt reproduse texte semnate de Arghezi, Perpessicius, D. I. Atanasiu. Îmi sare în ochi citatul dintr-un text semnat de Miron Radu Paraschivescu în Timpul:„Const. Virgil Gheorghiu este un poet. Un poet în toată regula, cu toată sensibilitatea şi optica mereu proaspătă pe care această – hai să-i zicem meserie – o presupune. Reportajul său se bizue pe acest rarissim dar, care este filonul poetic. Autorul nu aleargă după senzaţional, fiindcă ştie că acesta se află în chiar firea lucrurilor. Reportajul său iese umanizat, «faptul divers» îşi arată grozăvia, ciudăţenia sau comicul, prin observaţia pe care ochiul a înregistrat-o şi condeiul a spus-o. Această observaţie, ea singură, este senzaţională, este unică, fiindcă reporterul ţine să ne spună neapărat ce-a văzut el, şi numai el.”După 23 august 1944, Miron Radu Paraschivescu e unul dintre publiciştii de bază ai Scînteii în denunţarea dictaturii antonesciene şi mai ales în denunţarea colaboraţionismului. Sub acest semn, Miron Radu Paraschivescu e iniţiatorul campaniei de scoatere a lui Arghezi din literatură, aşa cum am arătat eu în Istoria literaturii proletcultiste.

*

Care Rebus? Ca de obicei cînd ajung în Mallul de lîngă Focşani, trec pe la librăria din capătul culoarului. Joi după-amiaza, cînd am ajuns, dau peste uşi închise şi blocate de cutii de marfă. Frate-meu mi-a zis să-i cumpăr Flacăra Rebus de la buticul de lîngă librărie. Mă chiolbez – vorba lui Creangă – la revistele de pe raft. Rebusuri cît cuprinde, crezi că toată ţara completează cuvinte încrucişate, cînd nu scrie pe Facebook că i-a picat greu la stomac ultima fleică. Nu văd nicăieri Flacăra Rebus. Vînzătoarea, suficient de în vîrstă ca să mă cunoască (altfel, spus, dintre tot mai puţinii în viaţă care se uită la ştirile politice), îmi răspunde întrebării luînd de pe raft o revistă pe care scrie pur şi simplu Rebus. A fost Flacăra Rebus. Flăcăra, după Revoluţie, încăpută pe mîna unor şmecheri, care n-au înţeles că nu titlul vindea revista, ci conţinutul, împlinit de un talent precum cel al lui Adrian Păunescu, a fost un eşec. Au supravieţuit cu Flacăra Rebus. Concurenţa nemiloasă (era o vreme cînd orice tinichigiu făcea un ziar) a scos de pe piaţă şi Flacăra Rebus. Plec, uitîndu-mă încă o dată, cu jale, la uşile blocate ale Librăriei. Mă întorc şi-o întreb pe vînzătoare de soarta instituţiei. Se mută în oraş, şi-mi spune nu ştiu ce adresă. Păcat, replic, m-au pierdut de muşteriu. Da şi alţii zic la fel – comentează vînzătoarea. Atunci de ce dracu o mută?!

*

De unde dracu? Îi citez unui confrate mai tînăr, în finalul unei discuţii telefonice despre actualitate, dintr-o tabletă a lui Sadoveanu despre Făt-Frumos ca întruchipare a resemnării româneşti în faţa sorţii. Cu prilejul acesta laud publicistica lui Sadoveanu de dinainte de 23 august 1944. Confratele aduce vorba de Arghezi. Îi spun că Arghezi e mult sub Sadoveanu, mai ales prin sacrificarea conţinutului pe altarul stilului. Unde le-aţi găsit? se interesează. Îi răspund că-n volumele 19 şi 20, Publicistică, din seria de Opere complete ale lui Sadoveanu. Sînt toate textele publicate de Sadoveanu? Rîd. Cum dracu să fie toate?! Opera lui Sadoveanu a fost strînsă în volum înainte de 1989. După Revoluţie nu s-a mai ocupat nimeni de aşa ceva.NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro