- România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană, cu doi arbitri/judecători votând în favoarea țării și unul împotrivă.
- În dosarul Roşia Montana, compania canadiană Gabriel Resources a cerut despăgubiri de 6,7 mld. dolari.
- Motivarea are 414 pagini, niciun guvern al României nu a fost găsit vinovat în acest dosar.
Controversatul dosar Roşia Montana, de 6,7 mld. dolari, prin care firma canadiană Gabriel Resources dorea să exploateze aurul aflat în Munţii Apuseni pe baza unei tehnologii care folosea cianură, a fost câştigat de către consorţiul de firme de avocatură format din LALIVE – Geneva şi casa de avocatură locală LDDP – Leaua Damcali Deaconu Păunescu, scrie ZF.
Advertisment
Avocatul Crenguţa Leaua are experienţă vastă în arbitraje internaţionale, până acum câştigând împreună cu LALIVE 5 procese de arbitraj pentru România la Curţile de Arbitraj Internaţioanle, în valoare totală de peste 3 mld. dolari. Aceste procese au fost: dosarul Rompetrol de la ICSID – cu un litigiu de 139 mil. dolari plus dobânzi, dosarul Awdi de la ICSID, în care litigiul a fost de 447 mil. euro, plus dobândă, dosarul Micula 2, care avea pretenţii de 9,1 miliarde de lei plus dobândă, adică peste 2 mld. de euro, dosarul acţiunii în anulare Micula 2 de la ICSID şi dosarul Fin.CO.Ge.Ro. de la Curtea de Arbitraj de la Londra, care a avut un litigiu de 362 mil. dolari plus dobânzi.
Crenguţa Leaua, care este avocat specializat în arbitraje internaţionale, este conferenţiar universitar la Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti.
Recomandări
Casa de avocatură LDDP a fost înfiinţată în 2005.
În această casă de avocatură, Deaconu vine de la Ştefan Deaconu, care a fost consilierul prezidenţial pe probleme de drept constituţional în mandatul preşedintelui Traian Băsescu, 2005-2012.
Citește și
- EXCLUSIV ZF. Surpriză de proporţii: România a câştigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul Roşia Montana, doi arbitrii au votat pentru România, unul a votat împotrivă. Avocaţii României au fost casa de avocatură internaţională LALIVE din Geneva şi casa de avocatură locală LDDP – Leaua Damcali Deaconu Păunescu. Motivarea are 414 pagini
- Ministerul Finanţelor a făcut primul comentariu oficial după ce România a câştigat în dosarul Roşia Montana, prin care se cereau despăgubiri de 6,7 mld. dolari. Ministerul Finanţelor cere publicarea integrală a hotărârii arbitrale prin care România a câştigat
- Cine sunt acţionarii Gabriel Resources, firma canadiană care tocmai a pierdut procesul cu statul român pentru despăgubiri în valoare de 6,7 mld. dolari. Este deţinută în proporţie de 70% de investitori americani
Partenerii noștri