• Biroul Electoral Central a anunţat astăzi că 15 partide politice şi alianţe electorale dar şi 7 candidaţi independenţi s-au înscris la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Printre independenţii care au reușit să strângă semnături pentru candidaturi independente se află şi Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, dar și Octavian Jurma sau Nicu Ştefănuţă.
  • OSCE trimite în România o misiune specială de evaluare a alegerilor europarlamentare și locale, după ce REPER a semnalat restrângerea drepturilor electorale de către Guvernul Ciolacu.
  • PIB-ul României a atins 1.600 mld. lei în 2023, cel mai înalt nivel din istorie. România ajunge, practic, a douăsprezecea putere economică din Europa, după Danemarca şi înaintea Cehiei, Finlandei sau Portugaliei
  • Elevii români vor să iasă la vot și susțin democrația! E concluzia unui studiu internațional privind educația civică și pentru cetățenie. 4 din 10 elevi au mare încredere în Guvern și în Parlament.
  • Marcel Ciolacu negociază un nou acord cu Comisia Europeană. Premierul vrea ca încadrarea în ținta de deficit de 3% să fie atinsă abia peste trei ani, conform surselor.
  • România riscă să piardă a 3-a tranșă de 2,7 miliarde de euro din PNRR, după ce Comisia Europeană ne-a cerut în două rânduri explicații cu privire la implementarea cu dificultate a reformelor.
  • Parlamentul European adoptă o reformă majoră în privința migrației, care înăspreşte controalele de la frontiere şi implementează un sistem de solidaritate între state. Îți reamintesc ca migrația este și principalul motiv invocat de Austria pentru păstrarea României la poarta Schengen.
  • România rămâne doar cu 7 universități in topul QS, cu mai puține apariții față de anul trecut .Cluj-Napoca și București sunt singurele orașe universitare românești reprezentate. Anul acesta se simte absența pe linie la Educație, Administrație, Drept sau Comunicare.
  • 38% dintre români se simt atașați de țara lor, potrivit European Social Survey. Grecii și bulgarii sunt cei mai patrioți, iar la polul opus se află Olanda, Belgia și UK.
  • Joe Biden a reafirmat că sprijinul său pentru Israel este „de neclintit” în faţa ameninţărilor iraniene de represalii, după atacul mortal împotriva consulatului iranian din Damasc.
  • FC Barcelona a câștigat cu 3-2 meciul tur din sferturile UEFA Champions League chiar la Paris. În cealaltă partidă a serii, Atletico a învins-o cu 2-1 pe Dortmund.

Recomandări

CE SPUNE TIKTOK DESPRE ALEGERI
CE SPUNE CSAT DUPĂ ALEGERI
CU SUSPENDARE PT. IGA
UNDE MĂNÂNCI BINE
SE RENUMĂRĂ VOTURILE
RENUMĂRARE DE VOTURI