• În București, a fost depășit pragul de trei cazuri la mia de locuitori. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență se va întruni astăzi pentru a decide noile restricții.
  • Deși ședința încă nu a avut loc, Orban a spus deja că restaurantele și școlile se vor închide, iar masca va deveni obligatorie și în spațiile deschise.
  • Medicii și cadrele medicale din școlile care se vor închide după trecerea în scenariu roșu, vor fi detașați la spitalele Covid, a spus prefectul.
  • Îți mai spun că în afară de București, alte aproximativ 20 de localităţi au depăşit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, printre acestea se numără: Zalău, Miercurea Ciuc, Bacău, Deva, Alexandria sau Piatra Neamţ.
  • Primele 220 de mii de tablete de Favipiravir au ajuns în România din Japonia. Medicamentul ajută în tratarea formelor ușoare și medii de covid.
  • Arabia Saudită reia rugăciunile la Marea Moschee din Mecca, după şapte luni de pauză.
  • Beijing-ul a avertizat Washingtonul că ar putea începe arestarea cetăţenilor americani din China. Reacția vine după ce SUA a arestat oameni de ştiinţă chinezi.
  • Se reiau discuțiile pentru un Brexit cu acord. Mișel Barni, negociatorul Uniunii Europene va avea o conferință video cu reprezentantul Marii Britanii în această după amiază.
  • Producătorii filmului “James Bond: No Time To Die” au udat o stradă din Italia cu 32 de mii litri de Coca-Cola pentru a filma o singură scenă.
  • Liverpool a anunțat că Virgil Van Daik se va opera la genunchi după accidentarea gravă din partida cu Everton.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?