• 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online
  • La începutul anului, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală
  • Deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban

Un studiu realizat de Salvați Copiii România demonstrează faptul că peste un sfert dintre copii nu au acces la educația online. La fel de grav este faptul că 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online.

Criza socială îi afectează mult mai grav pe cei vulnerabili, iar pentru copii, îngrădirea accesului la educație are consecințe greu, dacă nu imposibil, de corectat ulterior. Neparticiparea școlară nu e o opțiune în nicio societate, din contră, educația trebuie protejată în acest context atât de dificil”, a avertizat Gabriela Alexandrescu, președintele Salvați Copiii România.

Datele provizorii extrase din statisticile INS arată că, la începutul acestui an calendaristic, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

De asemenea, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online.

Deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal, arată datele anchetelor sociologice realizate de Salvați Copiii România.

„În ultimele luni, sute de mii de copii au fost lăsați în urmă de către sistemul educațional din România. Putem trata acest eșec ca pe o lecție din care să extragem două concluzii principale: în primul rând, măsurile sociale, precum asigurarea accesului la internet pentru elevi și acordarea corespunzătoare a burselor școlare, sunt indispensabile în acest context, iar în al doilea rând, este esențial să înțelegem cu toții faptul că școala nu va mai arăta niciodată ca înainte”, a afirmat Rareș Voicu, președinte Consiliul Național al Elevilor.

La nivel național au fost cuprinse în studiu 915 unități școlare din învățământul preuniversitar, din 40 de județe.

Studiul a fost realizat de Salvați Copiii România, alături de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.