„E pace-n cer și pe pământ” observă George Coșbuc într-o poezie aproape uitată – ca și poetul însuși – intitulată „La Paști”. Scrisă cu mai bine de 125 de ani în urmă, unora li se va părea ciudată chiar și prin titlu, ca să nu mai vorbesc de numele volumului din care compoziția face parte: „Fire de tort”. Mai întâi, odată cu pierderea simțului limbii române, unii se întreabă dacă nu ar fi fost corect „De Paște” în loc de „La Paști”. Ar fi fost corect, numai că în graiul ardelenesc sărbătoarea Învierii Domnului se cheamă „Paști” și nu „Paște”. Sunt corecte ambele forme, iar în limbile romanice avem corespondente pentru amândouă. În franceză se zice Pacques (la plural, adică „Paști”), iar în italiană se zice Pasqua (la singular, adică „Paște”). În românește, sunt acceptate ambele forme, de singular și de plural. În Transilvania se zice, însă, „la Paști” și nu „de Paște”. De ce „Fire de tort”? Tortul este o pânză de in ori de cânepă, lucrată la război și vine din latinescul tortus, legat de verbul torquere, din care am moștenit românescul „a toarce”. Astfel, „tortul” și „a toarce” sunt cuvinte ajunse în românește din limba latină, după aproape două milenii de folosire aici, la Dunăre și la Carpați. Coșbuc vorbește de timpuri imemoriale, de țărani și de sate, de biserici pe dealuri, toate prezente latent în sufletele noastre, mai ales acum, când ne împărtășim din „lumina lină” a Învierii, urmând pilda înțelepților și îndemnul „Cuvântului care zidește”. Hristos a înviat!
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri