În topul vinurilor italienești sau chiar în topul mondial la loc de cinste stă Brunello di Montalcino. Notorietatea lui Brunello are în spate o istorie vitivinicolă a Italiei de câteva milenii.
Acest vin cu originile în sudul Toscanei, provine din plantațiile situate la altitudini între 120 și 550m , cu soluri de tip “galestro” – șisturi și argilă, pe dealurile din jurul orașului Montalcino.
Climatul, mai calduros și mai uscat decât cel din zona Chianti datorită protecției versantului Amiata, este moderat de briza mării Mediterane situate la cca 40 km distanță.
Astfel strugurii beneficiază de o coacere lentă și intensă, păstrând însă o aciditate ridicată, premisele pentru obținerea unor vinuri corpolente, elegante și cu un potențial ridicat de învechire.
Vinurile sunt realizate 100% din Sangiovese, un soi caracterizat ca fiind delicat întrucât înflorește devreme (expus la înghețul de primăvară) și se coace târziu (expus precipitațiilor de toamnă). Pielița subțire a boabelor îl predispune la mucegai.
Este însă rezistent la secetă și este un soi caracterizat ca viguros (normarea producției fiind importantă pentru obținerea unor struguri de înaltă calitate).
Stilul nou de vinificație implică o macerație prefermentativă în tancuri de inox sau cuve de beton pentru o bună extracție a aromelor și culorii, urmată de fermentația alcoolică și cea malolactică.
Maturarea se face în butoaie de lemn de diferite dimensiuni ce variază de la baricuri la “botte” – butoaie având capacități de 10, 15, 30 sau 50 hl, funcție de stilul dorit al fiecărui producător.
Din 1967 la inițiativa a 25 producători, Brunello di Montalcino a primit statutul de de DOC iar în 1980 cel de DOCG. Astfel, zona de plantare, producția la hectar, perioada de maturare precum și data lansării pe piață sunt strict reglementate.
Potențialul acestor vinuri, pitorescul zonei a constituit un magnet pentru investitori, astfel dacă în 1960 erau 11 producători de Brunello iar plantațiile abia totalizau 60 ha, în prezent sunt peste 250 de producători și peste 2100 de ha de viță plantate.

Recomandări

PARDITELE FAC ACORD DE GUVERNARE
IOHANNIS DECLASIFICĂ CSAT
ZELE CERE APĂRARE
RAFIILA CAUTĂ SOLUȚII
CAMPIONI LA SHOPPING
CE RISCĂ PREȘEDINTELE COREEAN?