- Cu A.I. Overviews, prezentat marți, căutările Google sunt retrogradate la textul propus de A.I. generativ.
- Producătorii de conținut depind de traficul din motoarele de căutare.
- Presa trebuie să își diversifice canalele de distribuție prin intermediul rețelelor de socializare.
Prezentând mai întâi un răspuns scris de Inteligența Artificială la căutările utilizatorilor de internet, Google amenință să pună sub semnul întrebării o parte din modelul economic al internetului, în special pentru mass-media, care este deja slăbit. Legăturile tradiționale către pagini de internet nu au dispărut, dar cu A.I. Overviews, prezentat marți, ele sunt retrogradate la textul propus de A.I. generativă, al cărui conținut este de natură să satisfacă, singur, curiozitatea utilizatorilor.
Advertisment
Care este impactul ascuns al intervenției A.I. în căutările Google?
Unul negativ mai ales asupra mărcilor și site-urilor care produc conținut și depind de traficul din motoarele de căutare, desi nu știm încă în ce măsură. Volumul generat de motoarele de căutare tradiționale s-ar putea contracta cu 25% până în 2026 odată cu apariția aplicațiilor A.I. generative.
Google dă asigurări că în timpul testelor efectuate pe Overview, site-urile și link-urile evidențiate în răspuns „au beneficiat de trafic mai mare” decât în vechea formulă de căutare. Întrebarea este cine alege aceste link-uri pentru că vor fi doar câteva pentru a extinde textul generat de A.I.
Recomandări
În ce fel este mass-media afectată?
Controlul din ce în ce mai mare al giganților tehnologiei asupra reclamei a privat deja multe instituții media de nouă generație, gen Huffington Post, a căror vânzare de spațiu către agenții de publicitate este principala sursă de venit. Dar a sufocat și publicațiile locale sau regionale, care adesea nu reușesc să transforme destui cititori în abonați pentru a le reduce dependența și a-și echilibra conturile.
Creatorii de conținut, media sau alții, trebuie să să diversifice canalele de distribuție și mijloacele de generare a traficului, în special prin intermediul rețelelor de socializare. „Sursele vor conta mai mult că niciodată”, avertizează Jeff Jarvis, profesor de jurnalism la Universitatea publică din New York. „Și întrebarea este dacă mass-media își poate pune informațiile la dispoziția acestor sisteme pentru a obține expunere.” „Ar schimba modelul economic, dar cred că este o oportunitate” pentru presă, a spus el.
Citește și
- Netanyahu este decis ca armata israeliană să intre în Rafah. Țările G7 cer Israelului să respecte dreptul internațional
- Regizorul Francis Coppola fură privirile la Cannes. Ce critici a primit filmul „Megalopolis”
- Muzeul digital vs. muzeul fizic. Care sunt diferențele dintre acestea și ce oportunități îți oferă fiecare
Partenerii noștri