• Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul nervos pe faptul că a pierdut alegerile.
  • Parlamentul European a dat cifre greșite despre grupurile politice care vor domina.
  • Fostul Prim-ministru belgian a votat greșit și și-a rup buletinul de vot.

Alegerile pentru Parlamentul European s-au încheiat. Dacă ai ales bine sau rău, vei vedea pe parcursul următorilor ani! Înainte de a-ți îndrepta atenția spre formarea viitorului Parlament European, îți spun cele mai ciudate lucruri care s-au întâmplat în în ziua și în noaptea alegerilor. 

Care au fost cele mai amuzante, dar în același timp tensionate momente de la alegerile de duminică?

Cel mai emoționant moment a fost momentul lui Emmanuel Macron care a fost și cel mai emoționat personaj. Președintele a fost extrem de supărat pentru că a pierdut alegerile partidului său într-un mod foarte clar și a decis imediat după închiderea urnelor să dizolve Parlamentul. Nimeni nu se aștepta la o astfel de decizie l a lui Macron. Astfel, în Franța va avea alegeri anticipate la sfârșitul acestei luni, iar turul doi al scrutinului va avea loc pe 7 iulie, în jurul Jocurilor Olimpice.

Printre momentele amuzante se numără modul în care Purtătorul de cuvânt al Parlamentului European a dat proiecții greșite cu privire la grupurile politice care vor domina. De asemenea, fostul Prim-ministru belgian a votat greșit și și-a rup buletinul de vot.

Recomandări

ECHIPA LUI TRUMP
OMAGII PENTRU PAYNE
RĂZBOI ÎN UCRAINA
ATACURI CIBERNETICE
ERDOGAN SE VEDE CU RUTTE
KANYE WEST E ACUZAT

Citește și