• Copiii care mănâncă împreună cu familia consumă alimente mai sănătoase.
  • Timpul petrecut la masă îmbunătățește performanțele școlare ale copiilor.
  • „Este unul din puținele momente în care ne mai întâlnim, în care suntem împreună, familia ca sistem”, a explicat Graziella Dan, psiholog, la Aleph News.

Mesele în familie de cel puțin trei ori pe săptămână aduc beneficii semnificative copiilor, inclusiv o alimentație mai sănătoasă și un risc redus de obezitate. Potrivit doctorului pediatru, Natalie D. Muth, copiii care mănâncă împreună cu familia au tendința de a avea note mai mari și de a avea o participare școlară mai bună. Rutina meselor în familie poate încuraja un stil de viață echilibrat.

„Este unul din puținele momente în care ne mai întâlnim, în care suntem împreună, familia ca sistem. În momentele astea în care trăim în secolul vitezei, masa rămâne unul din momentele care ne mai adună împreună. Ne vom conecta la masă, indiferent că peste zi, fiecare am fost prinși într-o activitate sau alta. Pe de altă parte, la masă avem ocazia să învățăm. Copiii învață ce să mănânce, cum să mănânce, cum să își ducă rolurile mai departe”, a explicat Graziella Dan, psiholog, la Aleph News.

Citește și

Recomandări

VA AVEA UE NOI MEMBRI?
UNDE SCHIEZI AZI?
CINE E BABSI ZANGERL?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z INVESTEȘTE ÎN MENTORAT ONLINE