• România a terminat pe primul loc cu patru puncte în faţa Belgiei, care a remizat 0-0 cu Ucraina.
  • Slovacia a avansat ca una dintre cele mai bune echipe de pe locul al treilea.
  • A fost pentru prima dată în 24 de ani când România a ajuns în fazele eliminatorii ale Campionatului European, reînviind amintirile marilor sale echipe din trecut.

Sugestiile conform cărora România şi Slovacia ar fi manipulat rezultatul meciului obţinând un egal care le-a garantat ambelor calificarea în optimile de finală ale Euro 2024 au fost ruşinoase, a declarat miercuri, în limba engleză, selecţionerul României, Edward Iordănescu, după meciul încheiat 1-1.

Complexitatea Grupei E, în care toate cele patru echipe aveau trei puncte după două meciuri, a însemnat că un punct pentru fiecare ar fi fost suficient, indiferent ce s-ar fi întâmplat în celălalt meci dintre Belgia şi Ucraina.

Slovacia a condus după o lovitură de cap a lui Ondrej Duda, dar România a egalat graţie unui penalty transformat de Răzvan Marin după un fault asupra lui Ianis Hagi, dar ambele echipe au mai avut ocazii într-un meci jucat parţial pe o ploaie torenţială.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII

România a terminat pe primul loc cu patru puncte în faţa Belgiei, care a remizat 0-0 cu Ucraina – graţie faptului că a marcat mai multe goluri în grupă – în timp ce Slovacia a avansat ca una dintre cele mai bune echipe de pe locul al treilea.

A fost pentru prima dată în 24 de ani când România a ajuns în fazele eliminatorii ale Campionatului European, reînviind amintirile marilor sale echipe din trecut.

Iordănescu a vorbit despre mândria sa faţă de noua generaţie, spunând că au restaurat spiritul României, dar a fost în mod clar nemulţumit de faptul că unii a crezut că echipa sa va juca pentru un egal.

„Cred că a fost clar că ambele echipe au dat totul timp de 80 de minute”, a declarat Iordănescu reporterilor. „Toată lumea a dat tot ce a avut mai bun. Să vorbeşti înainte de un meci şi să arunci cu noroi în echipe şi în jucători, în munca noastră şi în demnitatea noastră este ruşinos.”

„Ar fi trebuit să aştepte să vadă şi apoi să ne judece, deci a fost ruşinos, nu a fost frumos. Ne-au aruncat acest gunoi, dar nu doar nouă, ci şi echipei, fanilor noştri şi tuturor.

„Am arătat că avem caracter. România tot timpul luptă cu caracter şi dacă ar fi fost să pierdem şi să plecăm acasă, am fi plecat acasă, dar cu demnitatea intactă.”

Iordănescu nu a arătat cu degetul spre nimeni în mod special, dar printre cei care au exprimat opinii s-a numărat şi fostul jucător al României Dănuţ Lupu, care a agitat spiritele spunând într-un interviu din presa română că s-a aranjat o remiză şi nu avea rost ca cele două să rişte o înfrângere”.

Statisticile meciului nu indică nicidecum două echipe care nu au jucat la victorie, Slovacia având 13 ocazii de gol faţă de cele nouă ale României, dintre care nouă la ţintă. Iordănescu a spus că doar în ultimele 10 minute echipa sa a jucat pentru a asigura remiza.

România a impresionat la turneu, la fel şi fanii români, care au ieşit miercuri în stradă, la Bucureşti.

„Să fie, efectiv, aproape tot stadionul cu români atât de călduroşi şi atât de aproape… Ne-au urmărit aproape peste tot, la gară, la hotel, unde am plecat în deplasări, când am plecat cu autocarul când ne-am întors, la antrenamente. E ceva fantastic ce am trăit şi îmi doresc din tot sufletul să se prelungească acest lucru.” a mai spus Iordănescu.

Citește și