• Gimnastica posturală generativă activează ambele emisfere ale creierului.
  • Folosindu-ți mâna stângă, îți poți activa partea dreaptă ce se ocupă cu creativitatea.
  • V. Loney: „Dacă nu folosim ambele emisfere, nu trăim în echilibru”.

Ești dreptaci sau stângaci? Fiecare mână este controlată de o anumită parte a creierului. Mâna dreaptă este controlată de emisfera stângă, și mâna stângă este controlată de cea dreaptă. Din cauză că îți folosești o singură mână, nu îți folosești creierul la capacitate maximă. Medicul Valentin Loney a creat o formă de terapie posturală care îți accesează ambele părți ale creierului.

De ce este important să ne folosim ambele emisfere? Ce beneficii ne aduce acest obicei?

„Un nou născut se naște cu două mâini și două picioare, ambele controlate de cele două emisfere, astfel este rațional și creativ. În momentul în care i se spune unui copil că este dreptaci sau stângaci la o vârstă foarte mică, el va folosi doar o parte a corpului, iar cealaltă va fi abandonată. Copilul își va încetini puterea universală, deoarece corpul va crește dezechilibrat la nivel postural”, a declarat Valentin Loney, medic, pentru Aleph News.

Recomandări

LUI RISHI I-A SUNAK CEASUL
AVEM DATELE ALEGERILOR!
AVORTUL DIVIZEAZĂ AMERICA
AZI ÎNCEPE NEVERSEA
AZI SĂRBĂTOREȘTI ZIUA INDEPENDENȚEI SUA
BRIDGERTON E IARĂȘI ÎN TOP

Citește și