• Peste 134.000 de elevi s-au înscris în sesiunea de vară: 119K sunt din actuala promoție.
  • În 2023, rata de promovabilitate la Bacalaureat a fost de 75%.
  • Cătălin Ciupală, profesor de matematică: „În general, subiectele de analiză matematică sunt un pic mai dificile”.

Emoțiile au continuat și astăzi pentru elevii claselor a XII-a care au susținut proba scrisă la Matematică din cadrul Bacalaureatului. Funcții, matrice, ecuații sunt doar câteva dintre exercițiile care s-au regăsit pe foaia cu subiecte.

Cât de accesibile au fost subiectele de azi de la Matematică?

„Pot să vă zic că dacă erai un copil și ești un copil serios care cât de cât și-a văzut de treabă, dar nu a excelat, pot ei să iei minimum șapte la la oricare dintre tipurile de subiecte, că era tehnologic, mate-info sau științe ale naturii. Singura condiție este ca să cât de cât s-schi dat interesul. Deci cu alte cuvinte subiectele pentru marea majoritate a copiilor cred că au fost accesibile. Destul de dificil să iei 10 curat, dar destul de ușor să iei peste nota nouă 50 cam la toate subiectele din ce am văzut. Așa la prima, în prima vedere, așa deci n-au fost grele. Nu din punctul meu de vedere, nu, dar să știți că a fi dificile sau nu subiectele în funcție de ceea ce îți dorești tu și da, este foarte subiectiv pentru mine. Eu zic că nu exact. Ce s-a întâmplat și la simularea din iarnă și cum, mă rog, au, am fost anunțați că se va pune accentul pe IT”, a explicat Cătălin Ciupală, profesor de matematică, pentru Aleph News.

Care considerați că au fost subiectele care ar fi putut să îi pună în dificultate pe elevi și de ce?

„În general, subiectele de analiză matematică sunt un pic mai dificile pentru faptul că analiza matematică nu prea este naturală creierului, este un construct oarecum artificial, nu este naturală pentru copii. Totodată mai sunt și problemele de matrici. Am văzut că erau câteva probleme de matrici, dar în general astea nu sunt dificile. Și mai este acel subiect. Unu roman, exercițiu, patru de numărare, care iarăși de obicei pune probleme copiilor prin faptul că de multe ori ei uită un anumit caz, de cele mai multe ori să se duc să calculeze o probabilitate, ori uiți să iei cazul când Demi-E0 sau când se mai întâmplă ceva, pur și simplu nu nu e în considerare. Și acolo poți să pierzi oarecum așa ușor 20-30 de sutimi”, a adăugat Cătălin Ciupală.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Citește și