• După lungi dezbateri și negocieri, liderii coaliției au decis: Votezi preȘedintele pe 24 noiembrie, în primul tur. Pe 8 decembrie are loc al doilea tur. Și pentru parlamentare au stabilit data – 1 decembrie.
  • Absolvenții de liceu susțin azi proba la alegere a profilului din cadrul Bacalaureatului. Printre cele 10 discipline se află Chimie; Fizică; Geografie; Psihologie și Economie.
  • Dacă ai drum pe Valea Oltului, după 8 iulie, să știi că va fi închisă pe perioada zilei până pe 9 august, pentru lucrări de defrișare necesare la construcția autostrăzii Sibiu – Pitești.
  • Astăzi, în UK au loc alegerile naționale. Ultimele sondaje arată că partidul Laburist va câștiga 484 din cele 650 de locuri din parlament.
  • Zi importantă și în SUA, care celebrează 248 de ani de independenţă. Pe 4 iulie 1776, cele 13 colonii americane îşi declarau independenţa de Imperiul Britanic.
  • În ultimele sondaje din SUA, Trump este plasat cu şase puncte procentuale înaintea succesorului său democrat la nivel naţional, cu 49% faţă de 43% din intenţiile de vot.
  • Instagram și TikTok sunt platformele preferate ale Generației Z. Rețeaua socială Instagram este preferată pentru mesaje directe și pentru story-uri, iar TikTok pentru urmărit videoclipuri sau stream-uri live.
  • Tesla lansează o nouă versiune Full-Self Driving. Cei care au testat-o spun că reflectă investițiile în inteligența artificială.
  • Neversea, festivalul de la malul mării, dă startul distracției. Diseară, pe mainstage urcă, printre alții, Bebe Rexha.
  • Emma Răducanu s-a calificat în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens.

Recomandări

GEOANĂ O SUSȚINE PE LASCONI
GEORGESCU E SUSȚINUT DE PUTIN!
CUM RĂMÂNE CU PSD?
OPREȘTE TRUMP RĂZBOIUL?
NEVĂZUT, NECUNOSCUT
CE VEZI LA CINEMA?