• Biden va sta față în față cu reporterii, la prima sa conferință de presă solo de la dezbaterea sa dezastruoasă de luna trecută.
  • Se așteaptă ca reporterii să îi pună întrebări dificile cu privire la candidatura sa la președinția SUA.
  • Luni, Biden va acorda al doilea interviu după dezbatere, de data asta cu NBC.

UPDATE 03:50

Remarcile lui Biden din această seară nu au oprit valul de democrați care-i cer să se retragă din cursa prezidențială. După conferința de presă, încă doi s-au alăturat listei tot mai mari a celor care spun că ar trebui să-i facă loc altui candidat.

UPDATE 03:27

Conferința de presă s-a încheiat.

UPDATE 03:21

Biden spune că a efectuat 3 teste neurologice, că doctorii l-au asigurat că e bine și că vârsta înaintată vine la pachet cu înțelepciunea.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

UPDATE 03:15

Conferința se apropie de final, Biden va mai răspunde la două întrebări.

UPDATE 03:13

Biden vorbește despre Israel: „E timpul ca războiul să se încheie”.

UPDATE 03:03

Biden vorbește despre Putin: „Nu vreau să discut cu el până nu-și schimbă comportamentul”.

UPDATE 03:01

Biden a încurcat China cu Rusia.

UPDATE 02:50

Biden vorbește despre solicitările lui Zelenski și permisiunea de a lovi ținte din Rusia: „I-am permis să folosească armele în apropiere de Rusia. Ar avea sens ca Zelenski să lovească Moscova, Kremlinul? Nu. De aceea, trebuie să gândim cum poate folosi mai bine armele pe care le-a primit”.

UPDATE 02:46

Biden spune că Kamala Harris este calificată să fie Președinte.

UPDATE 02:40

Biden a început să-și piardă ideile.

UPDATE 02:36

Biden primește întrebări de la jurnaliști.

Biden s-a referit la Kamala Harris ca la „vicepreședintele Trump”, când a fost întrebat de reporterii de la Reuters despre abilitatea Kamalei Harris de a-i face față lui Trump, dacă ea va fi aleasă de Democrați în locul său.

UPDATE 02:35

Biden vorbește despre implicarea SUA în eforturile de a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu.

UPDATE 02:34

Biden vorbește despre economia SUA și securitatea granițelor.

UPDATE 02:32

Biden vorbește despre deciziile luate de NATO cu privire la Ucraina, poziția sa față de NATO și amenințarea pe care o prezintă Trump la adresa Alianței Nord-Atlantice.

„Astăzi, Kievul încă rezistă, NATO rezistă, mai puternică decât oricând. NATO nu e doar mai puternică, ci și mai mare, pentru că am reușit să aducem Finlanda și Suedia, care fac o diferență uriașă. Predecesorul meu a spus clar că nu simte nicio obligație față de NATO și i-a spus lui Putin să facă „ce naiba vrea”.
O NATO puternică este esențială pentru o America sigură. America este indispensabilă, America nu se poate retrage din lume, ci trebuie să conducă lumea”.

UPDATE 02:28

Biden a venit pe scenă și și-a început discursul.

UPDATE 02:00

Conferința a fost amânată pentru 02:30.

Știrea inițială

Președintele Biden se pregătește de conferința de presă de la finalul Summitului NATO, prima conferință după dezbaterea cu Trump. Este un moment crucial pentru Biden, dar și pentru Democrați, care sunt din ce în ce mai vocali cu privire la necesitatea ca Biden să se retragă din cursa prezidențială.

Conferința este așteptată să înceapă la ora 02:00, ora României.

Citește și