• Fostul judecător CCR spune că după decizia de astăzi a CCR, este clar că prin starea de alertă nu ţi se pot restrânge drepturile
  • Textul de lege corespunzător stării de alertă este incompatibil cu acest lucru
  • Astăzi, CCR a declarat constituţională starea de alertă

După decizia CCR de azi privind constituţionalitatea stării de alertă trebuie să înţelegi că prin asta nu ţi se pot restrânge drepturile şi libertăţile.

Am întrebat pentru tine un fost judecător CCR, care a explicat decizia de azi.

„Eu am spus că starea de alertă este nepotrivită situaţiei actuale din România, care doreşte să aplice nişte măsuri pentru combaterea unei epidemii. Ordonanţa (care reglementează starea de alertă, n.r.) este incompatibilă cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Dimpotrivă, în textul ei se vorbeşte despre faptul că este organizată pe principiul respectării drepturilor şi libertăţile cetăţeneşti”, a spus, pentru MEDIAFAX, fostul judecător CCR Toni Greblă.

Recomandări

400 DE CADAVRE, GĂSITE ÎN GAZA
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
ÎȚI INTRĂ LA SUFLET
APPLE, ÎN DISCUȚII CU OPENAI

Precizările vin după ce Curtea Constituţională a declarat, azi, constituţională starea de alertă.

Sursa foto: Mediafax/Andreea Alexandru