- Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că nu are niciun motiv să își prezinte demisia, ca urmare a situației grave de la Spitalul Pantelimon.
- Alexandru Rafila a susținut joi, 8 august 2024, declarații pe această temă.
- Ministrul spune că managerul spitalului își va înainta astăzi demisia și că directorul medical al spitalului a făcut-o deja.
Rafila a ieșit la declarații după ce două doctorițe de la ATI au fost reținute de procurori, sub acuzația de omor calificat, în cazul de la Spitalul Pantelimon. Medicii sunt acuzați de omor calificat, după ce ar fi redus doza de noradrenalină unui pacient de la Terapie Intensivă.
Advertisment
Alexandru Rafila a susținut joi, 8 august 2024, declarații pe această temă, încercând să explice cum de specialiștii corpului său de control au stabilit, în urma anchetei derulate la „Sfântul Pantelimon”, că lucrurile sunt în ordine, iar trei luni mai târziu procurorii au venit cu acuzații extrem de grave. Ministrul spune că managerul spitalului își va înainta astăzi demisia și că directorul medical al spitalului a făcut-o deja.
„Ieri dimineață, Parchetul a emis un comunicat despre patru cadre medicale investigate. Am discutat cu managementul spitalului, era o situația care crea neîncredere. Dânșii au decis că vor demisiona, directorul medical a făcut-o imediat, managerul și-a exprimat disponibilitate dar pentru continuarea activității demisia intră în vigoare în câteva zile. Cred că trebuie să reamintim ceva foarte, foarte important. Medicii în general sunt cei care tratează pacienții, salvează vieți, mai ales cei de la ATI. Din păcate, unii pacienți pierd lupta, pentru că au afecțiuni care sunt foarte grav, foarte avansate. Nu trebuie să blamăm în bloc acest corp profesional”, a transmis Alexandru Rafila.
Recomandări
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că nu are niciun motiv să își prezinte demisia, ca urmare a situației grave de la Spitalul Pantelimon.
„După conferință, mă duc acolo pentru că e o situație fără precedent. Vreau să discut cu șefii secțiilor și să găsim împreună o soluție. Presiunea publică de blamare a corpului medical in corpore nu este un răspuns pe care să îl încurajăm. Cine este vinovat, să plătească. Discutăm de o anchetă penală în curs, nu o decizie a instanței. Omorul deliberat pentru mine e greu de conceput și mi se pare inacceptabil. Când discutăm despre o specialitate medicală, trebuie să discutăm cu cei care practică acea specialitate. Fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce face. Trebuie să lăsăm justiția să-și urmeze cursul, fără să o influențăm”, a transmis Alexandru Rafila.
Citește și
- România așteaptă o decizie în cazul gimnastei Sabrina Voinea în finala de la sol. Federația Română de Gimnastică a depus cereri oficiale la TAS
- România se menține pe locul al treilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe noi
- UNTOLD își deschide porțile astăzi la Cluj Napoca. Eduard Chereji: „Cea mai frumoasă ediție de până acum”
Partenerii noștri