• Trump i-a acordat lui Musk „interviul secolului”.
  • Interviul s-a desfășurat pe X și a început cu o întârziere de 40 de minute, din cauza unui atac cibernetic.
  • Trump și Musk au discutat despre viitorul SUA în contextul amenințărilor globale, inclusiv despre o funcție pentru CEO-ul Tesla în cadrul Administrației sale, dacă va fi reales.

Trump și Musk au discutat 2 ore într-un interviu care s-a desfășurat pe X, fostul Twitter, platforma care cândva i-a tăiat accesul fostului președinte. „Interviul secolului”, l-a numit Trump.

Interviul a început cu o întârziere de 40 de minute în urma unui DDOS (atac cibernetic) și a reușit să strângă peste 100 de milioane de ascultători.

Puncte cheie din interviu:

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Tentativa de asasinat

Vorbind despre atacul sângeros din Pennsylvania, Trump a remarcat intervenția divină și a recunoscut, printre altele, că „imigrația ilegală” i-a salvat viața.

„Miracolul a fost că mă uitam în direcția atacatorului, deci m-a lovit dintr-un unghi care nu a fost fatal, dar putea fi. Aici e miracolul. Deci pentru cei care nu cred în Dumnezeu, eu cred acum. Doar pentru că mă uitam spre un tabel cu imigrația. Imigrația ilegală mi-a salvat viața. Lucrul incredibil e că am folosit acel tabel cu imigrația 20% din timp, de obicei stătea la stânga, la finalul discursului. De data asta a stat la dreapta. A fost ceva uimitor. Eu spun că e vorba de un „Dumnezeu activ”. A fost un miracol”, spune Trump.

Relația SUA cu dictatorii lumii

„Eu îi cunosc pe toți, îl cunosc pe Putin, pe Xi, pe Kim Jong Un. Îi știu pe toți. Și lasă-mă să-ți zic asta. Sunt cei mai buni pe felia lor. Sunt duri, sunt inteligenți, sunt vicioși și își protejează țara, își iubesc țara – în felul lor, e doar o formă diferită de iubire. Sunt oameni duri și când văd o Kamala, sau un Sleepy Joe, nici nu le vine să creadă că se întâmplă. Tot ce vezi acum, toată teroarea… pe bune, uită-te acum, Israelul așteaptă să fie atacat de Iran! Iranul nu ar fi atacat dacă eram eu președinte și o zic cu respect. Iranul era falit, pentru că i-am zis Chinei „dacă cumperi petrol de la Iran – pentru că banii se rezumă la petrol, despre asta e vorba – nu vei face afaceri cu Statele Unite ale Americii”. Și am vorbit serios. Și nu au cumpărat. La fel și alte țări, le-am spus același lucru. Dacă iei petrol de la Iran, nu veți face afaceri cu SUA.

Și Iranul ajunsese într-un punct în care n-avea bani pentru Hamas, pentru Hezbollah, pentru toate aceste instrumente de teroare și era uimitor. Eram respectați. Acum 4 ani eram atât de respectați încât atunci când spuneam nu cumpărați petrol, ei nu cumpărau petrol. Eram atât de respectați. Israelul nu ar fi fost atacat. Erau 0 șanse. La fel cu Putin, i-am zis, nu o face! Dacă o faci, va fi o zi rea. Și mi-a zis „n-ai cum” și i-am zis „ba da”. Și a fost ultima noastră conversație. M-am înțeles bine cu ei, și aș face-o iar. Să te înțelegi bine cu ei e un lucru bun, nu un lucru rău. L-am întrebat pe Kim Jong Un care e cea mai mare problemă a Coreei de Nord și am rezolvat acea problemă.

A zis că are un buton roșu sub birou și i-am zis că am și eu, dar al meu e mai mare și funcționează. Și l-am numit pe Kim „micul om-rachetă”. Și m-au sunat și mi-au zis că vor să mă vadă. Ne-am mai întâlnit în Singapore, și în Vietnam, și m-am înțeles bine cu ei. Eram în siguranță. Obama era pe cale să ne ducă într-un război nuclear. Iar ei au multe arme nucleare, pot face un mare dezastru.  

Eu m-am dus la Kim Jong Un acasă. Nimeni nu mai fusese pe teritoriul acela. Erau vremuri bune. Eram în siguranță datorită mie. Avem inamici în interior și în exterior. Avem oameni răi în guvern, oameni care sunt mai periculoși decât Rusia, China. Cu un președinte capabil, care înțelege lucrurile, aceste țări nu reprezintă un pericol pentru noi. Pentru că aceste țări au nevoie de noi, de ajutorul nostru. Dacă te gândești, Obama și Biden, și Bush într-o anumită măsură, au forțat China și Rusia să fie împreună! Iar istoria ne-a învățat că Rusia și China nu trebuie să se alinieze! .

Și apoi avem Iranul, și Coreea de Nord – așa-zisa „axă a răului”. Acestea sunt țări puternice, foarte înarmate nuclear. Iar asta e cea mai mare amenințare, nu încălzirea globală. Războiul nuclear e cea mai mare amenințare, pentru că sunt 5 țări care au putere nucleară. Și nu trebuie să permitem să se întâmple nimic cu oameni proști ca Biden. Știi, Biden a făcut ceva cu Rusia. Nu era nicio șansă ca Putin să intre în Ucraina, când am plecat eu. Iar apoi, după ce am plecat, rușii au început să disloce armate mari la granița cu Ucraina. Și m-am uitat la treaba asta și m-am gândit că face asta pentru că Putin e un negociator bun, și că face asta pentru a negocia.

Dar apoi Biden a început să spună niște tâmpenii, de exemplu „Ucraina poate fi membră NATO”. Putin a spus mereu că nu va fi de acord cu asta. Și ne-am dus direct și i-am aruncat lui Putin vorbele astea în față. Prin președintele ăsta (Biden) s-au spus și s-au făcut lucruri de IQ mic. Biden avea un IQ mic și acum 30 de ani, apropo, dar acum s-ar putea să nu mai aibă deloc. A spus lucruri atât de proaste…războiul acela ar fi avut 0 șanse cu mine. 0. Biden a făcut totul pe dos. Și e trist pentru că sunt mult mai mulți morți în Ucraina decât se știe. Numai din cele două armate au murit 500.000 de oameni. Ucrainei îi e greu.

Dacă ne gândim puțin, Rusia a învins Germania cu noi, l-au învins pe Napoleon…rușii au o istorie veche, sunt o forță militară puternică… iar ucrainenii nu au destui oameni, folosesc oameni foarte tineri sau foarte bătrâni pentru a lupta…

Un președinte deștept ar fi oprit asta imediat, dar Biden a făcut războiul să dureze și mai mult. Cuvintele proaste care i-au ieșit pe gura aia proastă, amenințările acelea proaste…Acest om ne duce la WW3. Războiul din Ucraina poate duce la WW3, criza din Orientul Mijlociu poate duce la WW3. Avem numeroase crize care pot duce la WW3”.

O funcție la Casa Albă pentru Elon Musk

Vorbind despre inflație, Musk a spus: „Mulți oameni nu înțeleg de unde vine inflația. Inflația vine din cheltuielile excesive ale guvernului. Dacă guvernul cheltuie mult mai mult decât aduce, acest lucru mărește masa monetară și dacă masa monetară crește rapid comparativ cu nevoile și serviciile, atunci asta e inflația. Așa că, avem nevoie să reducem cheltuielile guvernului și să reexaminăm eficiența guvernului. Cred că adăugăm în prezent un trilion de dolari la deficit la fiecare 100 de zile. Plățile dobânzilor la datoria națională depășesc acum bugetul apărării. Și continuă să crească. Ar fi bine să avem o comisie guvernamentală de eficientizare care se ocupă de aceste lucruri și să se asigure că impozitul e cheltuit într-un mod bun. Și aș fi fericit să fac eu asta”.

„Mi-ar plăcea la nebunie să fii tu”, i-a răspuns Trump.

Construcția unui Iron Dome în SUA

„Vom construi un Iron Dome. Vom avea cel mai bun Iron Dome din lume, avem nevoie de el. Vom avea protecție. De ce să n-avem un Iron Dome? Israelul are un Iron Dome și multe alte țări au unul, țări despre care unii nici nu știu, sincer. Mulți oameni nu înțeleg importanța amenințării nucleare, dar nu contează, atât timp cât eu o înțeleg. Pentru că dacă aș fi eu președinte, n-ar trebui să avem probleme de genul”.

Kamala Harris

„Democrații rescriu istoria și o fac pe Kamala să pară moderată când, de fapt, nu este moderată, este extremistă”, a spus Musk – opinie împărtășită de Trump: „E mai rău decât Bernie Sanders. Este considerată cu mult mai liberală decât Bernie Sanders. Este o lunatică radicală de stânga. Și dacă va fi președintele nostru, nu vom mai avea o țară”.

„Cred că suntem într-un pericol major, sincer, cu administrația Kamala, și asta este părerea mea sinceră. Și cred că într-adevăr este esențial să câștigați alegerile, pentru binele țării”, a punctat Musk.

Economia SUA

„Alegerile vin… oamenii vor să audă despre economie. Și despre faptul că vor să-și facă cumpărături, dar nu pot pentru că n-au destui bani, pentru că inflația i-a omorât. Prețurile la mâncare sunt cu 50%, 60%, poate chiar 100% mai mari în unele cazuri, iar această administrație proastă a lui Biden a permis ca acest lucru să se întâmple. E o rușine. Ce-i supără cel mai mult pe oameni este ce au făcut Biden și Kamala economiei. Este un dezastru cu inflația. Inflația te mănâncă de viu, dacă ești muncitor, sau dacă ești din clasa mijlocie. Nu-ți mai permiți. Oamenii se împrumută doar ca să trăiască. E un lucru oribil și vom pune punct acestui lucru. Trebuie să reducem prețurile la energie, la benzină”, a spus Trump.

Fostul președinte a ținut să-l laude pe Musk pentru Tesla: „Bine, mașinile tale nu prea au nevoie de prea multă benzină… trebuie să fiu sincer, ai un produs extraordinar”.

Imigrația ilegală

„Kamala și Joe au lăsat imigrația de izbeliște. Noi am făcut o treabă bună. Îmi pare rău, dar dacă ai o boală contagioasă, nu te putem lăsa să treci granița. Acel tabel cu imigrația va rămâne mereu cu mine.

Kamala și Biden spun că au făcut o treabă bună. Au făcut cea mai proastă treabă din istoria lumii, nu a țării, cu imigrația. Nicio țară nu a avut o astfel de catastrofă. Peste 20 de milioane au venit în țara noastră, din închisori, ospicii. Mulți teroriști, care nu vin doar din America de Sud. Vin din Africa, Asia, din Orientul Mijlociu, din țări care bombardează Israelul – să ne reamintim de 7 octombrie, un eveniment trist care n-ar fi trebuit să se întâmple, de războiul din Ucraina, care n-ar fi trebuit să se întâmple.

Milioane de oameni trec granița lunar. Kamala e incompetentă, mai incompetentă decât Biden.

Sunt oameni răi care trec granița. Oameni pe care nu-i vrem în țara noastră. Pentru aceste țări e un lucru bun, că-și iau toți oamenii – și nu doar pe cei răi – dar și pe cei neproductivi, și îi aduc la noi. Dintr-un motiv sau altul, sunt oameni neproductivi – nu pot sau nu vor să muncească – iar țările astea îi trimit în caravane pe acești oameni și scapă de neproductivitatea lor, și de crimele și infracțiunile lor, și de traficul lor de droguri.

Am văzut o reclamă cu Kamala înainte să vin la acest interviu. Spunea că va avea grijă de securitatea granițelor. Unde a fost în ultimii 3 ani și jumătate? Am avut 20 de milioane de oameni care au trecut granița”, a spus Trump.

UE și NATO

Trump a reiterat necesitatea ca statele membre NATO să contribuie mai mult la bugetul Apărării, dacă vor protecția SUA.

„Ei bine, cunosc foarte bine Uniunea Europeană. Ei profită foarte mult de Statele Unite în comerț, după cum știți. Noi, printr-un alt forum, NATO, îi protejăm. Și totuși, dacă construiești o mașină în Statele Unite, nu o poți vinde în Europa. Pur și simplu nu o poți vinde. Este imposibil. Același lucru cu fermierii noștri. Fermierilor noștri le este foarte greu să facă afaceri. Știi, avem un deficit cu ei de 250 de miliarde de dolari, ceea ce oamenii nu știu. Sună atât de frumos „Uniunea Europeană“, dar vă spun că nu sunt la fel de duri ca China. Nu, nu ne tratează bine țara. Eu le-am spus: trebuie să plătiți. Dacă nu plătiți, nu vă vom mai apăra. Știți ce s-a întâmplat? Au venit miliarde și miliarde de dolari”.

Citește și