• Toate modelele arată că oamenii sunt programați să trăiască până la 120 de ani sau mai mult.
  • Personalități din Silicon Valley și-au înființat o clinică în propria casă cu zeci de aparate de ultimă generație.
  • Toulouse are un institut spitalicesc universitar HealthAge, pentru prevenirea declinului funcțiilor legate de îmbătrânire.

Silicon Valley aruncă o provocare morții. De la injectarea cu plasmă până la încetinirea îmbătrânirii celulare, grupuri americane de tehnologie finanțează start-up-uri din biotehnologie pentru a prelungi viața. Un cercetator francez spune chiar că omul este programat să trăiască peste 120 de ani!

Vom putea să tratăm bătrânețea așa cum tratăm o boală?

Această credință se instalează în inima Silicon Valley, unde miliardarii varsă sume enorme – de ordinul sutelor de miliarde – în cercetarea și dezvoltarea comercială timpurie a tehnicilor de prelungire a vieții.

„Săgeata timpului, percepută ca ireversibilă până acum, nu mai este așa astăzi. Toate modelele arată că oamenii sunt programați să trăiască până la 120 de ani sau mai mult”, spune neurobiologul Pierre-Marie Lledo, director de cercetare la CNRS și la Institutul Pasteur din Paris.

Recomandări

ALEGERI 2024
ORBAN IGNORĂ CPI
MUSK TAIE POSTURI LA GUVERN
CONTROALE LA GRANIȚĂ
ȘTII DE VREME?
UCRAINA PIERDE 40% DIN KURSK

În spatele acestei dorințe de prelungire a vieții se află proiectul transumanist, care aspiră la o societate în care moartea a fost depășită datorită progresului științific și tehnologic.

Ce știm până acum despre cercetările în domeniul „nemuririi”?

Cu sediul în Monterey, California, start-up-ul Ambrosia Plasma a fost unul dintre primii care a recrutat pacienți cu vârsta de peste 35 de ani pentru a le injecta în mod regulat plasmă de sânge de la persoane sub vârsta de 25 de ani. Încercările sale rămân controversate, deoarece dincolo de întrebările etice, consecințele asupra sănătății nu au fost deocamdată controlate.

Un alt start-up vedetă în domeniul biotehnologiei, Altos Labs, specializat în cercetare genetică și longevitate celulară, îl are pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, printre investitorii săi. Gigantul Alphabet, al cărui buget dedicat cercetării depășește PIB-ul multor țări, s-a angajat și el în cursa nebună împotriva morții prin compania sa de biotehnologie Calico.

Cine beneficiază deja de aceste tratamente?

Mai multe personalități din Silicon Valley și-au înființat o clinică în propria casă pentru a fi supuse unei baterii de teste și exerciții datorită unor aparate de ultimă generație: ca de exemplu aparate cu ultrasunete sau chiar o lumină roșie, care ar trebui să regenereze pielea. În același sens, în toată țara încep să înflorească „clinicile private de longevitate” care promit americanilor să încetinească îmbătrânirea celulelor.

„În spatele acestor promisiuni de extindere a vieții există și circuite paralele înfloritoare, cu șarlatani care oferă americanilor din clasa de mijloc produse ineficiente, chiar periculoase ”, notează Laurent Alexandre, chirurg-urolog.

„Apariția instrumentelor de Inteligență Artificială vă zgudui progresul, făcând posibilă colectarea multor date pentru a putea observa corelații”, anticipează Pierre-Marie Lledo.

Toulouse a inaugurat în aprilie anul trecut institutul spitalicesc universitar HealthAge, care își concentrează programul pe înțelegerea și prevenirea declinului funcțiilor legate de îmbătrânire.

Citește și