• Britanicii vor din nou drepturi europene.
  • Britanii fac teste ADN ca să primească cetățeniile altor țări.
  • 200.000 de britanici au cerut cetățenie irlandeză într-un singur an.
  • 6 din 10 britanici vor înapoi în Uniunea Europeană.


ADN-ul la control! Britanicii își caută străbunicii potriviți ca să obțină orice cetățenie europeană. După ce s-au plâns de mai multe ori prin sondaje și au spus că vor înapoi în Uniunea Europeană, britanicii au hotărât că e cazul să își ia soarta în propriile mâini.

Fac acum teste ADN și caută în adâncurile familiei până dau de un strămoș care fost neamț, francez sau orice altă naționalitate europeană. Își vor înapoi drepturile pierdute după Brexit, adică vor să se plimbe liberi prin Europa sau să își facă afaceri pe fonduri europene. Un sondaj recent arată că 6 din 10 britanici ar vota pentru revenirea în UE, dacă ar avea șansa asta, scrie The Guardian.


În lupta asta sunt ajutați și de istorie, pentru că mai mulți britanici au origini irlandeze după ce între 1940 și 1970 mamele singure din Irlanda au fost obligate de Biserica Catolică să își dea copiii spre adopție în Marea Britanie. În 2018, când Brexitul a fost aprobat, peste 200.000 de mii de britanici au cerut cetățenia Irlandeză, cu peste 20% mai mulți decât în 2017.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE