• Studiu ZF: tineri din Generația Z sunt conştienţi că trebuie să se „ajute“ astăzi pe ei, cei din viitor.
  • Tinerii investesc mai mult în experiențe decât în planuri pe termen lung.
  • Gen Z prioritizează cheltuielile pe experiențe și tehnologie, neglijând economiile pe termen lung.

Un studiu ZF spune că generația Z abordează gestionarea banilor într-un mod diferit față de generațiile anterioare. Cu un accent pus pe experiențe și pe traiul în prezent, tinerii din Gen Z ignoră, în mare parte, planurile financiare pe termen lung. Deși aceștia trebuie să fie lăsați să exploreze și să-și definească propriul model financiar, adaptat vremurilor moderne, de cele mai multe ori, cheltuiesc peste bugetul stabilit.

Toată lumea se gândea la pensie, dar mai e o problemă pentru Generația Z?

„Tot ce contează acum este imaginea digitală. Ei au portofolii investiționale, iar ambiția lor este nemăsurată. Planurile personale sunt după planurile profesionale pentru Generația Z. Banii nu se pot face ușor, ci se pot pierde foarte ușor. Depinde foarte mult și de vârsta fiecăruia. Cei care stau cu părinții și au deja 30 de ani, economisesc, dar probabil nu sunt foarte atractivi pentru o căsătorie. Ei sunt într-un cuplu, dar nu gândesc pentru amândoi, ci individual. Fiecare are proprietatea lui”, a declarat Adrian Mitroi, profesor de finanțe comportamentale, pentru Aleph News.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII

Citește și