• Grație sfatului dat încă de la începutul crizei de către bancheri, de a investi, pandemia i-a făcut pe cei bogați încă și mai bogați.
  • Unii bancheri consideră că astfel de oportunități de investiții profitabile nu au mai existat din 2009, după marea criză financiară.
  • Comerțul din timpul crizei trebuie să fie axat pe creșterea prețurilor acțiunilor în sectorul tehnologic și în alte sectoare de nișă, recomandă specialiștii.

Multe bănci private din Elveția, precum Lombard Odier, de exemplu, odată creditorul lui Napoleon, au fost în acest an martorele creșterii activelor clienților lor, informează The Financial Times.

Dar și cele mai mari bănci au fost în câștig: săptămâna aceasta, banca UBS, cu sediul în Zürich, care are cele mai mari operațiuni bancare private din întreaga lume, a raportat cele mai bune câștiguri trimestriale din ultimul deceniu. Săptămâna viitoare, rivala acesteia, Credit Suisse, prevede o reușită similară.

Se preconizează că economia globală va avea un declin de 4,4% în acest an, cea mai puternică cădere economică din istoria modernă, aruncând milioane de oameni în sărăcie, potrivit FMI. Dar miliardarii lumii s-au îmbogățit, în comparație cu 2019, potrivit datelor UBS. Este un indiciu că pandemia ar putea aprofunda și mai mult inegalitățile economice dintre oameni.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Unii bancheri cred că ultima dată când bogații lumii s-au mai aflat într-o astfel de situație a fost în 2009, după marea criză financiară. Așa cum a fost și atunci, criza de astăzi reprezintă pentru marii potentați ai lumii mai mult o oportunitate de investiție decât o amenințare.

Averea directorului executiv al companiei Amazon, Jeff Bezos, a crescut cu 73 de miliarde de dolari între mijlocul lunii martie și mijlocul lunii septembrie, potrivit unui raport al Institutului pentru Studii Politice din SUA.

În aceeași perioadă Mark Zuckerberg, director executiv al Facebook și Elon Musk, director executiv al companiilor Tesla și SpaceX, au înregistrat o creștere a averilor proprii de peste 45 miliarde de dolari fiecare.

În China, cea mai rapidă pepinieră de bogătași din lume, anul acesta au devenit miliardari 257 de oameni. Desigur, nici magnații deja cunoscuți nu au fost însă dezavantajați. Jack Ma, fondatorul platformei Alibaba, și-a mărit averea netă cu 45% în ultimele 10 luni, ajungând la 58,8 miliarde de dolari, potrivit Hurun Report, monitorul de referință pentru averile majore din China. În cei 22 de ani, de când se realizează acest raport, nu a mai existat un alt an cu o astfel de creștere.

Peste tot în lume pe cei bogați pandemia i-a făcut și mai bogați. Pentru mulți cheia succesului a fost sfatul pe care bancherii lor li l-au dat chiar la începutul crizei: Nu vindeți!

Cine a intrat în panică și a vândut în februarie sau la începutul lui martie, a fost foarte dificil să recupereze fiindcă piața și-a revenit foarte repede, spune Nicole Curti, șefa sucursalei elvețiene a Stanhope Capital.

„A fost dificil din punct de vedere emoțional, dar cheia performanței în acest an a fost să rămâi în investiții”, spune Curti.

În ianuarie, banca Lombard Odier i-a însărcinat pe aproape toți analiștii săi cu un proiect de adunare a cât mai multor date publice cu privire la indicatorii economici: de la datele de trafic din orașele asiatice pâna la cifrele spitalelor din statele SUA, pentru a identifica sectoarele economice care pot aduce câștig, relatează Frédéric Rochat, unul dintre administratorii băncii.

Unul dintre sfaturile de succes date clienților în acest an de mulți bancheri elvețieni și consilieri de avere a fost investiția în aur. Prețul aurului a atins un record în luna august, ajungând la 2.073 dolari uncia.  Creșterea prețurilor acțiunilor în sectorul tehnologic și în alte sectoare de nișă reprezintă comerțul „pe termen scurt” din timpul crize, afirmă Rochat.