La 4 ani de Aleph, ti-am adunat câteva din temele care ne-au preocupat in tot acest timp. Fie că am vrut sâ râdem sau doar am făcut haz de necaz.

De 4 ani cauți un ceva în slujba țării. Iar politicienii sunt „ași” la asta. Un pozanș, un codaș, un nuntaș, un mardeiaș, un mișmaș, un ceardaș și, cel mai nou, un ostaș. Din păcate, tot politicienii ne-au demonstrat cu vârf și… îndesați că nu știu pe ce lume trăiesc.


Eram fericiți și nu știam! Doar credeam că știm… pe ce lume trăim. Asta până când din „laboratoarele secrete” ale naturii s-a ivit un virus care a paralizat planeta. Fiecare a venit cu varianta lui de tratament, de la rugăciunile intensive ale preoților, la OMS cu o mască… două măști până rămâi mască.


Au fost 4 ani cu cântec. Că ne plac, că nu ne plac, manelele au pus stăpânire pe concerte și festivaluri, chiar și la cele în care, în principiu, n-ar fi avut ce căuta. De la Neversea și Untold, la Coldplay și Snoop Dogg. Gata, cultura la dubă, maneaua la vedere! Sau La Revedere?

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII

Sau La Nevedere – cum cânta Andia – care ne învăța să ne iubim până la Sfârșitul lumii. Nu mai e mult până atunci. Uite de ce.

Oamenii nostri politici știu să treacă de la fapte la vorbe. Ciolacu mai pocește câte un malpraxis, Ciucă a siguranțat țara – cuvântul ii aparține, iar Dan Barna omul pe care USR l-a pus cap de serie la europarlamentare s-a lăudat că il admira de mic pe fotbalistul Luis Figo, care e cu doi ani mai mare ca el. Azi avem dreptul să râdem și de politicienii de afară care s-au făcut de râs.
Biden, ori de câte ori a căzut sau am căzut noi pe gânduri după colecția de gafe pe care le-a făcut. Colegul de ring, Trump, rămâne în istorie cu sfatul său: beți clor și scăpați de Covid. De Kamala nu zicem nimic. Ea tace. Ca Iohannis – poate primesc premiul Nobel pentru Tace. Hakuna Matata


„Nu ne-am născut în locul potrivit” are o altă rezonanță dacă te pui în locul austriecilor din satul cu nume interzis: Fucking. Fucking se scrie, Fucking se citește. Provocare mare pentru localnicii și primarii de la noi. Ce facem, Băicoi… Sculeni, Măciuca, Trebuci, Căcăcioasa… Schimbăm denumirile? Trecem de la înjurături la fapte?


Hai să trecem și la școală. Ai noștri tineri la Paris învață / cu chipul lor isteț, de oaie creață. Versurile lui Eminescu primesc update epocal în țara lui Macron, acolo unde ca să nu închidă școli, directorii înscriu și oi la clasă ca să facă norma de elevi. Dacă folosește… oi trăi și oi vedea.


Asta-i lumea în care trăiești. Și pe care ne propunem să ți-o arătăm la ȘTIU, la Aleph News. De 4 ani încoace. Gura nu-ți mai tace…