• Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, spune că Ziua Armatei Române este un prilej de aducere aminte a sacrificiilor făcute de militari, dar şi un moment „când privim spre viitorul instituţiei militare”.
  • Pe 25 octombrie 1944, acum 76 de ani, ultima localitate românească de la frontiera de vest a țării era eliberată
  • Nicolae Ciucă a transmis mesaje şi veteranilor şi celor aflaţi în teatrele de operaţii din afara României.

„Ziua Armatei României este, pentru noi, un prilej de aducere aminte a sacrificiului românilor pentru păstrarea fiinţei naţionale, a independenţei şi integrităţii ţării noastre. Este, de asemenea, un prilej de bilanţ al activităţii militarilor noştri şi, totodată, un moment când privim către viitorul instituţiei militare”, se arată în mesajul transmis de Nicolae Ciucă militarilor români.

El spune că în cel de-Al Doilea Război Mondial, militarii români au luptat cu vitejie pentru eliberarea teritoriului naţional, ziua de 25 Octombrie 1944 devenind un simbol al eliberării de sub ocupaţia străină a oraşului Carei şi a întregii Ţări.

Conform ministrului, chiar dacă măsurile de protecţie sanitară nu permit desfăşurarea activităţilor care s-ar fi cuvenit pentru cinstirea eroilor neamului, „gândul nostru va fi la ei, la cei ce nu au cedat şi s-au jertfit pentru recăpătarea independenţei şi demnităţii naţionale”.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Sunt deja 76 de ani de la acest eveniment istoric, iar numărul celor care au contribuit la înfăptuirea acestui deziderat naţional, eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia horthystă, scade văzând cu ochii. Nu-i vom uita niciodată pe cei care au plecat dintre noi, dar încă mai putem avea privilegiul să stăm faţă în faţă şi să aflăm direct de la ei cum s-a scris istoria celei de-a doua conflagraţii mondiale. Mai sunt doar 3.500, să nu ratăm această unică ocazie”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

Acesta a transmis mesaje şi veteranilor şi celor aflaţi în teatrele de operaţii din afara României.

„Le transmit celor 1.150 de militari români aflaţi în afara graniţelor ţării un sincer <La mulţi ani!> şi să le mulţumesc pentru efortul lor, să le mulţumesc pentru felul în care îndeplinesc misiunile încredinţate, să le mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi onorante pe care le-am primit din partea oficialilor străini care au militari ce acţionează împreună cu ei în teatrele de operaţii. (…) Transmit un gând de preţuire şi militarilor în rezervă şi retragere, tuturor celor care şi-au servit Ţara cu credinţă şi care sunt gata să revină oricând sub drapelul naţional pentru a apăra valorile democratice şi fiinţa naţională. Activi, în rezervă sau retragere, suntem cu toţii militari! Ministerul Apărării Naţionale va continua să sprijine înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat, create de diferitele acte normative care reglementează acest domeniu”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

Acesta a vorbit şi despre parteneriatul strategic cu SUA şi despre cooperarea în cadrul NATO.

„Ne bazăm, în construcţia apărării noastre, pe apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, dar şi pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care este astăzi mai solid ca niciodată. Însă, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înşine, pe instituţiile sistemului naţional de apărare şi securitate. Vom atinge acest deziderat numai dacă vom dezvolta acele tipuri de forţe şi capabilităţi care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor. (…) România, în acord cu angajamentele asumate la nivelul NATO, găzduieşte deja mai multe structuri de comandă şi control aliate: Unitatea de integrare a forţelor NATO, Brigada Multinaţională Sud-Est, Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, iar în scurt timp se va constitui şi Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est la Sibiu. O amprentă vizibilă a NATO în România, cu un rol-cheie în asigurarea comenzii şi controlului trupelor aliate în situaţiile în care s-ar impune dislocarea acestor forţe pe teritoriul României”, se mai arată în mesajul ministrului Apărării transmis cu ocazia Zilei Armatei Române.