• Motivarea instanței în cazul Pantelimon: Dușmănie între asistente și medici.
  • Un conflict periculos între medici și asistente ar fi dus la acuzații de omor.
  • Nu sunt probe și nu se cunoaște cine a redus doza de adrenalină din injectomat.

Cine te mai face bine? După ce ai fost revoltat când ai auzit acuzațiile aduse unor medici care în loc să facă bine, ar fi ucis cu bună știință, acum îți spun că lucrurile nu au stat chiar așa. Un conflict intern între asistente și doctorițe ar fi dus la escaladarea situației de la Spitalul Sf. Pantelimon. Cele două doctorițe și o asistentă acuzate de omor calificat, după ce ar fi redus doza de noradrenalină unui pacient de la Terapie Intensivă, sunt cercetate în stare de libertate.

„În condiţiile în care nu rămân aproape niciodată paturi libere la secţia ATI, în condiţiile în care decesul unui pacient şi internarea altuia necesită mult mai multă muncă atât pentru medici, cat şi pentru asistenţi, în lipsa altui mobil, este evident că nu putem fi în niciun caz în situaţia vreunei infracţiuni comise cu intenţie. Or, în această situaţie, în condiţiile în care s-ar dovedi culpa inculpatei, acuzaţia ar putea fi doar de tentativă la infracţiunea de ucidere din culpă, care nu este pedepsită de legea penală română”, scrie în motivarea instanţei.

Conform documentelor judiciare, tensiunile dintre asistente și medici ar fi jucat un rol important în deteriorarea climatului profesional de la spital. Această dușmănie internă, spun sursele citate de Realitatea Plus, ar fi generat o atmosferă de neîncredere și ostilitate, care ar fi putut influența modul în care pacienții erau tratați.

Recomandări

LE-O DĂM ÎN VOT!
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA

Cel de-al doilea magistrat a desființat toate motivele invocate de primul judecător. Acesta spune că nu sunt probe și nu se cunoaște cine a redus doza de adrenalină din injectomat.

„Toate aceste declaraţii pe care s-a bazat propunerea de arestare preventivă sunt contradictorii în privinţa aspectelor esenţiale, singura certitudine fiind aceea că inculpatele au intrat în salonul nr. 6. De altfel, declaraţiile pe care s-a bazat propunerea de arestare preventivă sunt total contradictorii cu declaraţiile anterioare ale aceloraşi martore, precum şi cu cele rezultate din convorbirile interceptate ale acestora”, mai scrie în motivare.

Parchetul Tribunalului București le acuză pe cele două doctorițe – arestate preventiv în 8 august – că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. Ele sunt cercetate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare.

Citește și