• 1 din 4 români se simte discriminat din cauza vârstei.
  • Companiile pot implementa politici interne clare împotriva discriminării.
  • Managerii ar trebui să susțină programele de incluziune și diversitate

Ce spun românii despre experiența lor la locul de muncă? Un raport realizat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) arată că 1 din 4 români se simte discriminat din cauza vârstei.
Și nu ne oprim aici: potrivit aceluiaşi studiu, unu din şapte români spune că a trecut cel puţin printr-o situaţie în care s-a simţit discriminat la locul de muncă, la interviul de angajare sau la şcoală.

Cum pot companiile să prevină și să combată discriminarea pe criterii de vârstă, gen și venit în procesul de recrutare?

„În primul rând, companiile pot oferi traininguri pentru digitalizare, de exemplu, persoane vârstnice, care au nevoie de această specializare. De asemenea, putem lua măsuri în privința resurselor umane, cum ar fi eliminarea discriminării din întreaga libertate de angajare. Site-urile oficiale unde postăm aceste articole au deja politici anti-discriminare, ceea ce înseamnă că nu putem include criterii legate de gen, sex sau vârstă.

Orice măsură împotriva discriminării este binevenită. Mai mult, liderii ar trebui să susțină aceste măsuri și să le promoveze. Companiile pot implementa politici interne clare împotriva discriminării. Aceste documente ar trebui să precizeze că nu sunt permise să fie bazate pe criterii de gen, sex sau vârstă. În plus, se poate crea un mediu de lucru echitabil, inclusiv prin oferirea de oportunități de specializare în digitalizare pentru persoanele vârstnice. Există multe politici care pot fi adoptate

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Managerii ar trebui să susțină programele de incluziune și diversitate și să monitorizeze progresul acestora, de exemplu prin sondaje care să măsoare satisfacția angajaților. Acest lucru va contribui la reducerea fluctuației personale și la creșterea retenției angajaților.

Diversitatea și incluziunea influențează performanța pozitivă angajaților. Când angajații se simt egali, motivați și apreciați, indiferent de sex sau vârstă, aceștia rămân la locul de muncă. De asemenea, egalitatea salarială, indiferent de gen sau vârstă, este esențială. Când angajații simt că efortul lor este recunoscut și recompensat corect, scade fluctuația personalului”, a susținut pentru Aleph News, Lavinia Turcanu, expert HR.

Citește și