• Comparată cu dieta mediteraneană, dieta Atlantică promite beneficii superioare pentru sănătate.
  • Această dietă pune accent pe sustenabilitate și consum responsabil, promovând alimente naturale și de sezon.
  • Dieta este bazată pe obiceiurile alimentare ale locuitorilor din nord-vestul Spaniei.

Dieta Atlantică devine din ce în ce mai populară printre nutriționiști. Ea este văzută ca o alternativă superioară față de cea mediteraneană, datorită aportului ridicat de pește gras, fructe de mare, ulei de măsline și legume. Se concentrează pe produsele locale din zonele de coastă ale Atlanticului, punând accent pe prospețime și echilibru.

Care sunt beneficiile pe care le are dieta Atlantică?

„Dieta Atlantică reduce riscul cardiovascular, are un beneficiu antiinflamator și antioxidant datorită consumului frecvent de fructe, cereale integrale și al uleiului extra-virgin. Această dietă promovează longevitatea și este similară cu cea mediteraneană. Mai mult decât atât, această dietă susține și sănătatea creierului, datorită consumului de Omega3 și antioxidanți”, a declarat Ioana Iacob, specialist acreditat în nutriție și psihonutriție, pentru Aleph News.

Cât de greu este să ai o astfel de dietă în România?

„Nu este greu, nici imposibil. Dieta Atlantică poate fi adaptată ușor pentru România. Multe dintre aceste alimente, cum ar fi peștele, legumele și cerealele integrale, sunt disponibile și ușor de cumpărat aici”.

Recomandări

ALEGERI 2024
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%
„MULȚUMESC, BUCUREȘTI”
DECLARAȚIILE LIDERULUI AUR

Cum arată un plan alimentar pe o zi din dieta atlantică?

„Dimineața ar trebui să se consume un ovăz fiert cu fructe proaspete cum ar fi fructele de pădure. Se pot adăuga suplimentar semințe și chiar și o linguriță de ulei de măsline. La prânz recomand un somon, pentru că are o cantitate mare de Omega, împreună cu o salată și pâine integrală. De asemenea, avem nevoie și de o gustare unde se recomandă un iaurt natural cu fructe, iar la cină o conopidă și pește”, a adăugat aceasta.

Citește și