• O persoană a murit și 14 sunt rănite după ce Rusia a bombardat un azil de bătrâni din Sumy.
  • Zelenski merge la Washington să-și prezinte planul pentru victorie.
  • Rusia a dislocat 40.000 militari în regiunea Kursk pentru a opri ofensiva Ucrainei.

Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte 13 rănite după ce Rusia a bombardat un azil de bătrâni din orașul Sumy, din nord-estul țării, declară administrația militară a regiunii.

Rusia a atacat, de asemenea, infrastructura energetică din regiunea de nord-est, provocând întreruperi temporare ale aprovizionării.

Pe front, Rusia a fost nevoită să disloce 40.000 de militari în regiunea Kursk pentru a opri ofensiva Ucrainei, conform declarației președintelui Zelenski.

Recomandări

MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI
PUTIN RIPOSTEAZĂ
CLIMA PROVOACĂ DISCUȚII
JAMIE E ELIBERAT

Săptămâna viitoare, președintele Zelenski este așteptat la Casa Albă unde le va prezenta lui Biden și Harris planul pentru victorie. Ce se știe până acum despre acest plan?

„Da, într-adevăr, președintele Zelenski are o agendă destul de încărcată. Astăzi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este la Kiev. Cei doi vor discuta despre susținerea Europei pentru victoria Ucrainei în acest război de agresiune declanșat de Rusia, care este aproape de 3 ani anul viitor în februarie. 

Dar bineînțeles că toată lumea este atentă la ce se va întâmpla săptămâna viitoare. Pe 26, cel mai probabil, Zelenski va fi primit la Casa Albă. Are o întâlnire cu președintele Biden, dar conform anunțului de la Casa Albă mai sunt și alte evenimente. Cel mai probabil o întâlnire cu cei doi candidați pentru președinția Statelor Unite, Kamala Harris și Donald Trump.

Se știu foarte puține despre acest plan al lui Zelenski. Până acum am văzut mai multe planuri de pace. Am văzut al vecinilor noștri Ungaria, unde premierul Orbán spunea că Europa nu ar mai trebui să dea echipamente și muniție Ucrainei ca să fie pace. Bineînțeles, ar fi o pace prin victoria Rusiei, nimeni nu-și dorește acest lucru. 

Și China are un plan de pace în 10 puncte, în care fiecare țară ar trebui să-și fostereze teritoriile la momentul respectiv. Și Putin are planul lui de pace prin care vrea să acapareze patru provincii din Ucraina. Și Zelenski avea planul lui de pace prin care voia să elibereze toate regiunile ocupate de Rusia, inclusiv Crimea. 

Cel mai probabil este un plan nou. Dar vorbim de victorie, nu este un plan de pace, este un plan de victorie. Vorbind de victorie, este clar că victoria nu se poate obține decât pe cale militară, deci automat în acest plan, Ucraina ar avea nevoie de mult mai multe mijloace și echipamente militare, în primul rând din Statele Unite, dar și de acordul Occidentului de a le folosi, inclusiv pe teritoriul Rusiei, de unde Rusia lansează cele mai multe atacuri asupra Ucrainei”, a declarat Florin Jipa, editor șef la Monitorul
Apărării și Securității, pentru Aleph News.

Citește și