• 33% prezență la urne necesară pentru validarea votului.
  • 57% dintre moldoveni susțin aderarea la UE, conform sondajelor din primăvară.
  • 2030 este anul stabilit ca obiectiv pentru aderarea Moldovei la UE.

„Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” Este întrebarea la care cetățenii moldoveni trebuie să răspundă la referendumul care are loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Maia Sandu și-a pus toată energia în acest proiect, dar nu toată lumea vede cu ochi buni această direcție europeană. O tremie dintre moldovenii cu drept de vot trebuie să își exprime opinia, iar partidele pro-ruse îndeamnă oamenii să stea acasă. Ținta e clară – Moldova vrea în UE până în 2030. Dar până atunci mai sunt pași de făcut: reforme, legi noi și standarde europene de respectat.

Ce forță are, de fapt, acest referendum? Poate o schimbare în Constituție să țină Moldova pe drumul european indiferent de administrație?

„Nu este clar, dar joacă un rol important în influența politică pentru următoarele alegeri. De la rezultatul referendumului, partidele de opoziție se vor alimenta, în cazul în care acesta nu trece, pentru a câștiga voturi în favoarea lor. În schimb, dacă ajungem la al doilea tur de prezidențiale și referendumul trece cu rezultate pozitive, acest lucru ar avantaja și mai mult candidatul pro-european. Totuși, pe termen lung, o simplă mențiune în Constituție nu schimbă foarte mult. Republica Moldova are o Constituție care menționează neutralitatea de stat, dar se confruntă cu teritorii ocupate de Federația Rusă. Așadar, deși textul Constituției este important, vectorul politic și voința poporului se pot schimba”, a explicat Ambrozie Țurcanu, expert în fonduri europene, pentru Aleph News.

Poate ajunge Moldova în familia europeană până în 2030? Va reuși să ducă la capăt reformele, cât de realist este acest termen?

„Eu cred că este un termen realist. Poate nu cu acte complete în 2030, dar într-o fază foarte apropiată de aderare e posibil să se întâmple. Aderarea României nu a durat chiar atât de mulți ani și Moldova face pași mult mai rapizi comparativ cu o țară mare”, a adăugat Ambrozie Țurcanu.

Recomandări

ALEGERI 2024
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%
„MULȚUMESC, BUCUREȘTI”
DECLARAȚIILE LIDERULUI AUR

Citește și