• UE finanțează o „hartă digitală a creierului” pentru avansuri în neuroștiință.
  • Proiectul „creierului uman” a implicat 150 de instituții din 19 țări, între 2013 și 2023.
  • Tehnica de neurostimulare dezvoltată permite paraplegicilor să meargă din nou.
  • Una din descoperirile proiectului este un implant care poate reda orbilor vederea.
  • Proiectul sprijină tratamente pentru afecțiuni neurologice.
  • Profesoara Amunts afirmă că sprijinul UE a facilitat realizări pentru milioane de pacienți.

Ești în trafic? Ai nevoie de hărți. Pleci în vacanță? Ai nevoie de hărți. Te pierzi printre gânduri?… Ai nevoie de hărți. Cine te ajută? Mai nou, Uniunea Europeană, care a investit în crearea unui „Google Maps pentru creier”. Acesta promite progrese în neuroștiință, inclusiv posibilitatea de a reda orbilor vederea și de a ajuta pacienții paralizați să meargă.

Până să ajungi la un lucru concret…durează, mai ales în cazul unui astfel de proiect. E incredibil că se întâmplă, iar la cum evoluează tehnologia, nu pare că suntem așa departe de aceste miracole. Cercetarea a fost finanțată pe 10 ani din 2003 până anul trecut. Iar proiectul HBP a condus la dezvoltarea unei hărți digitale a creierului, comparabilă cu Google Maps, care deschide uși către terapii importante. Cum ar fi… neurostimularea, o tehnică prin care pacienții paralizați pot să își recapete mobilitatea. În Elveția, o echipă de cercetători a demonstrat că, prin stimularea măduvei spinării, pacienții paraplegici au reușit să meargă din nou. În același timp, cercetători olandezi au creat un dispozitiv care transmite tipare vizuale direct către cortexul vizual al creierului, oferind orbilor posibilitatea de a percepe imagini. „Creierul uman este cea mai fascinantă și complexă țintă a cercetării”, afirmă Katrin Amunts, coordonatoarea proiectului.
Impactul practic al acestui proiect este resimțit de milioane de oameni.

Cu peste 40% din populația globală afectată de afecțiuni neurologice, realizările HBP dau speranță în tratamentul bolilor grave și dizabilităților care au fost considerate până acum imposibil de ameliorat. Atlasul creierului, o realizare unică a cercetătorilor din acest proiect, cartografiază peste 200 de zone individuale ale creierului, oferind detalii până la nivel micrometric.

Recomandări

GUTERRES, RESPINS ÎN UCRAINA
ISRAELUL ATACĂ IRANUL
TRUMP O CRITICĂ PE HARRIS
TRUMP, VIZAT DE HACKERI
SINGURĂTATEA CA BOALĂ
SE SCHIMBĂ ORA

Pentru pacienții care au suferit un atac cerebral, acest Atlas oferă informații precise despre zonele afectate și permite medicilor să adapteze tratamentele la nevoile fiecărui pacient. Secțiunea BigBrain a atlasului a fost deja folosită în studiul EPINOV din Franța pentru a identifica zonele-țintă în operațiile de epilepsie și asta oferă speranță milioanelor de pacienți care suferă de această boală.

Citește și