• Trump spune că “nu va da nici un cent Ucrainei” dacă va fi reales.
  • Biden s-a asigurat că toate fondurile vote de Congres vor fi livrate Ucrainei acum.
  • NATO a creat Misiunii de Asistență și Instruire pentru Securitatea Ucrainei in Germania.
  • Trump amenință că va retrage SUA din NATO; Europenii se înarmează pe cont propriu.
  • Trump amenință că va impune tarife la importurile din China și UE pentru a relansa economia americană.

UE se pregătește pentru ipoteza unei victorii a lui Donald Trump la prezidențialele din Statele Unite, în condițiile în care sondajele de opinie, la câteva zile înainte de alegeri, îi dau pe cei doi competitori umar la umar, incapabile să îi departajeze.

Care sunt masurile care îi îngrijorează pe europeni?

În timpul mandatului său la Casa Albă, Donald Trump a retras Statele Unite din mai multe acorduri internaționale și agenții ONU, amenințând chiar că vă părăsi NATO.

Donald Trump se angajează să pună capăt războiului din Ucraina „în 24 de ore” prin negocieri cu Vladimir Putin, să ceară Europei să ramburseze miliardele de dolari din ajutorul american acordat Ucrainei, să iasă din nou din Acordul de la Paris privind clima și să impună taxe vamale mari la importuri, până la 200% în unele cazuri.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI

Europa este astăzi mai vulnerabilă decât în timpul primului mandat al lui Donald Trump, războiul izbucnind între timp pe continent odată cu invazia rusă pe scară largă a Ucrainei în 2022.

Trump nu era cu adevărat pregătit să câștige alegerile din 2016, dar de data aceasta a avut patru sau chiar opt ani să se pregătească, intenționând să umple administrația cu conservatori și loialiști și să concedieze oficiali non-politici. Barierele care îi limitau cândva puterea au dispărut.

Care sunt pregătirile pe care le fac europenii pentru scenariul realegerii lui Trump?

Posibila realegere a lui Donald Trump ridică două preocupări majore în Europa, legate de războiul din Ucraina și angajamentul Statelor Unite față de NATO.

Trump a susținut că „nu ar da nici un cent” Ucrainei. Pentru a evita acest lucru, NATO a anunțat în această vară crearea Misiunii de Asistență și Instruire pentru Securitatea Ucrainei (Nsatu), fără a se baza pe Statele Unite, iar G7 a finalizat un împrumut pe termen lung de 50 de miliarde de dolari din dobânzi asupra activelor rusești înghețate în Europa.

Joe Biden și-a asigurat aliații europeni că sumele planificate de Statele Unite pentru Ucraina sunt disponibile până la sfârșitul anului. Mai multe țări europene și-au mărit cheltuielile pentru apărare și și-au dezvoltat producția internă de arme.

Trump a amenintat de asemenea dacă Europa va fi atacată, nu va veni in ajutor, „NATO este moartă și vom părăsi NATO” ar fi spus el. Senatul a votat anul trecut o lege care sa il oblige la acordul sau pentru o astfel de decizie.

Donald Trump amenință, de asemenea, că va impune tarife la importuri pentru a relansa economia americană.

Citește și