• Americanii votează astăzi și cele 435 de locuri în Camera Reprezentanților controlată de republicani și pentru 34 de locuri în Senat.
  • Republicanii au 220 de locuri în Cameră, democrații au 51 de locuri în Senat.
  • În 2020, s-a schimbat compoziția colegiului electoral și a Camerei Reprezentanților.

Americanii votează astăzi și cele 435 de locuri în Camera Reprezentanților controlată de republicani și pentru 34 de locuri în Senat, unde democrații au majoritatea.

Majoritățile sunt mici în acest moment. Republicanii au 220 de locuri în Cameră, democrații au 51 de locuri în Senat. Pot fi răsturnate aceste majorități și care ar putea fi efectele dacă se întâmplă asta?

Da, bineînțeles, la alegeri orice se poate întâmpla. Să recapitulăm pe scurt ce este Congresul și de ce este chiar mai important decât ne-am așteptat, pentru că în ultimele luni am discutat numai despre candidații la funcția de președinte, dar ei trebuie să fie susținuți și de, preferabil, o majoritate din partidul respectiv, în cazul Kamalei Harris de democrați, Trump de către republicani.

Recomandări

REPUBLICANII IAU SENATUL
CINE VA FI PREȘEDINTE?
CINE CÂȘTIGĂ ÎN SUA?
SUA LANSEAZĂ ICBM
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
SWIFT ÎNDEAMNĂ LA VOT

De ce sunt două camere? Pentru că are o cauză istorică. Știm bine că America, la început, a fost colonie britanică, iar după ce și-au câștigat independența, americanii au crezut de cuviință să facă un Congres pe modelul parlamentului britanic. În parlamentul britanic există o cameră a comunelor și o cameră a lorzilor. La fel s-a întâmplat și în Statele Unite. Există o Cameră a Reprezentanților și un Senat. În Senat sunt mai puțini pentru că numărul statelor americane sunt împărțiți în mod egal, câte doi senatori pe fiecare stat, indiferent de populație. În Camera Reprezentanților, numărul este mult mai mare pentru că distribuția este proporțională cu populația Statelor Unite, de aceea există 435 de locuri în Camera Reprezentanților, ceea ce înseamnă că pentru o majoritate este nevoie de cel puțin 218 locuri pentru unul sau altul dintre partide. Acest 218 este depășit în acest moment de către republicani cu 220 de locuri, dar noua opoziție foarte confortabilă, pentru că democrații au 212 locuri, iar astăzi americanii votează pentru toate cele toate 435 de locuri.

Conform sondajelor, democrații au șanse să întoarcă acest raport de superioritate al republicanilor. Situația este exact invers în Senat, unde lupta se dă doar pentru o treime dintre locurile totale din Senat, și anume, pentru 35 de locuri. Aici, raportul de forțe este superior pentru democrați. Ei au 51 de locuri față de 49 ale republicanilor. La o diferență atât de mică, republicanii pot întoarce raportul de forțe, ceea ce este, de altfel, confirmat și de către sondaje. Este foarte probabil ca superioritatea în Camera Reprezentanților să fie preluată de către democrați și invers, în Senat de către republicani.

De ce este important? Pentru că toate legile trebuie validate și de către Camera Reprezentanților și de către Senat. Și nu în ultimul rând, Congresul validează și persoana care va fi aleasă ca președinte al Statelor Unite. De aceea, s-a întâmplat în ianuarie 2021, exact în perioada în care se validează președintele ales. În ianuarie 2021 ne amintim că a avut loc acel asalt asupra Capitoliului de către simpatizanții lui Donald Trump. Acesta nu a recunoscut rezultatele alegerilor și i-a îndemnat pe susținătorii săi să ia atitudine. Nu a precizat în ce mod, dar bineînțeles, susținătorii săi s-au simțit încurajați să ia cu asalt Capitoliul.

Bineînțeles, dacă vrea, președintele poate să ocolească Congresul, dacă i se pare că o lege la care ține neapărat nu va fi votată, deci nu va trece de Congres. În acest caz, președintele poate da un decret prezidențial. Am văzut, de asemenea, exemple și în politica românească: guvernare prin decrete. Nu este o soluție foarte fericită, mai ales că următorul președinte poate anula foarte simplu acest decret prezidențial, adus de președintele anterior.

Unde se poate întoarce foaia pentru democrați, respectiv pentru republicani? În statele swing, unde situația este foarte instabilă pentru ambii candidați prezidențiali.

Citește și