• Cancelarul Olaf Scholz l-a demis pe ministrul de Finanțe.
  • Coaliția de guvernare din Germania s-a destrămat.
  • Miniștrii liberali au părăsit guvernul, Scholz rămâne cu un cabinet minoritar.
  • Scholz vrea să supună noul guvern unui vot de încredere în ianuarie.
  • Dacă nu primește votul de încredere, în martie ar fi alegeri anticipate.
  • Opoziția cere ca votul de încredere să aibă loc săptămâna viitoare.
  • Sondaj: Opoziţia s-ar clasa pe primul loc în alegeri, cu peste 30% din voturi.
  • Curtea Constituțională a decis repetarea alegerilor din 2023 pentru Berlin.
  • E o situație unică în istoria alegerilor din Germania.
  • Germania este cel mai important partener economic al României.


La Berlin sună clopoțelul de criză. Coaliția de guvernare din Germania s-a destrămat după ce cancelarul Olaf Scholz l-a demis pe ministrul de Finanțe. L-a acuzat că a obstrucționat proiectul de buget și că a pus partidul înaintea țării. Ceilalți miniștri liberali au părăsit guvernul, iar Scholz rămâne cu un cabinet minoritar.


Mișcarea vine în cel mai nepotrivit moment, înainte de aprobarea bugetului pentru anul viitor,
dar și la o zi după alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, ceea ce ar putea aduce noi taxe de import americane pentru produsele europene.


Scholz vrea să supună noul guvern unui vot de încredere în ianuarie și, dacă nu primește votul, să declanșeze alegeri anticipate în martie. Însă opoziția conservatoare cere ca votul de încredere să aibă loc până cel târziu săptămâna viitoare, ceea ce ar însemna posibile alegeri anticipate în ianuarie.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE


Unul dintre liderii opoziției spune că Germania, cu o creștere economică slabă și o criză în producție, nu își poate permite „un cancelar în comă”. Sondajele din Germania arată că, dacă mâine ar avea loc alegeri, opoziţia conservatoare s-ar clasa pe primul loc cu peste 30% din voturi. Liderul acesteia, Friedrich Merz, ar fi favorit la postul de cancelar.


Și capitala Berlin are o mare problemă. Curtea Constituțională germană a decis ca alegerile din februarie 2023, pentru parlamentul landului Berlin, să fie repetate.

E o situație unică în istoria alegerilor din Germania. O situație care ar putea afecta și echilibrul politic în camera superioară a parlamentului german.


Germania este cel mai important partener economic al României, cu schimburi comerciale de 41 de miliarde de euro în 2023.

Citește și