• Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul a încă 3 români în inundațiile din Valencia. Astfel, bilanțul ajunge la 7 cetățeni români morți, iar alți 3 declarați dispăruți.
  • Dacă tot vorbim de Diaspora – Poșta Română anunță că, până acum, a primit 184 de plicuri cu voturi prin corespondență. Acestea provin din țări precum Ungaria, Cehia, Franța, Austria sau Elveția.
  • Capitala și alte 4 județe – Ilfov, Cluj, Sibiu și Timiș – sunt singurele în care salariul mediu net depășește valoarea sa la nivel național. În București, acesta ajunge la peste 6.600 de lei, arată o analiză ZF.
  • Te întreb și ce planuri ai. Vremea se răcește în toată țara, iar meteorologii atenționează că la munte vor apărea ninsori. În Capitală, sunt ploi și maxime de 8 grade Celsius astăzi.
  • Totuși, vin cu o sugestie de eveniment, chiar la Art Safari. Este vorba de o expoziție dedicată reginei Maria a României, deschisă publicului până pe 15 noiembrie.
  • Irina Begu a câștigat trofeul turneului de la Cali (Columbia), după ce a învins-o în finală pe slovena Veronika Erjavec, în 2 seturi, 6-3. 6-3.
  • Donald Trump câștigă oficial și alegerile din Arizona. Astfel, președintele american reales și-a completat victoria triumfătoare în toate cele 7 state swing.
  • De asemenea, oficialii Casei Albe au anunțat că, miercuri, Joe Biden îl va primi pe Trump în Biroul Oval – o tradiție pe chiar Trump a întrerupt-o în 2020, când a pierdut în fața democratului.
  • Mergem și în Ucraina, care se pregătește de un dublu atac Rusia – Coreea de Nord, anunță comndatul șef al Amatei, generalul Oleksandr Sîrskîi.
  • Coco Gauff a câștigat Turneul Campioanelor, după ce s-a impus în marea finală cu Qinwen Zheng. Jucătoarea americană a învins în 3 seturi: 3-6, 6-4, 7-6.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
UN „GO TO HELL” FESTIV
ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?