• Capitala și alte 4 județe sunt singurele în care salariul mediu net depășește valoarea sa la nivel național. În București, acesta ajunge la peste 6.600 de lei, arată o analiză ZF.
  • Vorbim și despre Diaspora. Poșta Română anunță că, până acum, a primit 184 de plicuri cu voturi prin corespondență. Acestea provin din țări precum Ungaria, Cehia, Franța, Austria sau Elveția.
  • Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul a încă 3 români în inundațiile din Valencia. Astfel, bilanțul ajunge la 7 cetățeni români morți, iar alți 3 declarați dispăruți.
  • O inimă artificială pentru nou născuţi şi copii, care poate fi controlată printr-o aplicaţie mobilă, a fost construită de un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iași.
  • Vremea se răcește în toată țara, iar la munte a început deja prima ninsosoare. În Capitală, sunt ploi și maxime de 8 grade Celsius astăzi.
  • Muzeul ASTRA dă startul azi evenimentului Conferinţa Europeană a Muzeelor – NEMO, care are ca temă principală – ‘Putem vorbi? Muzeele în faţa polarizării’. Evenimentul are ca scop să crească vizibilitatea și importanța muzeelor.
  • Pe plan extern, Donald Trump câștigă oficial și alegerile din Arizona., astfel și-a completat victoria în toate cele 7 state swing.
  • Bitcoinul este în continuă creștere și pentru prima oară în istorie și ajunge la 80.000 de dolari. Explozia fără precedent vine după victoria luI Trump, care anunţă o nouă eră pentru cryptomonede.
  • Google decide să lanseze cursul „Google Prompting Essentials”. Compania și-a propus să învețe utilizatorii cum să formuleze întrebări și cum să utilizeze funcțiile avansate pentru A.I.
  • Zendaya și Anne Hathaway vor juca în următorul film al lui Christopher Nolan. Din distribuție vor mai face parte și Matt Damon şi Tom Holland. Următorul film al lui Nolan după Oppenheimer ar urma să fie lansat pe 17 iulie 2026.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE