• Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a discutat la Londra cu Mike Utley, comandantul Comandamentului Maritim Aliat (MARCOM), despre consolidarea stabilităţii flancului estic al NATO.
  • Întâlnirea a avut loc joi şi a subliniat importanţa unei prezenţe puternice a NATO în regiunea estică, în contextul provocărilor geopolitice actuale.
  • Forţele Navale Române contribuie la proiectarea stabilităţii prin participarea la a treia activare a Grupului Operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al MApN, în cadrul discuţiilor, Angel Tîlvăr a evidenţiat importanţa strategică a Mării Negre în context aliat şi a subliniat necesitatea unei prezenţe consolidate a NATO pentru a contracara acţiunile destabilizatoare ale Federaţiei Ruse, insistând asupra menţinerii Regiunii Mării Negre pe agenda aliată.

Totodată, ministrul a subliniat contribuţiile României cu capabilităţi navale în cadrul Operaţiei Sea Guardian, prin Fregata F-221 „Regele Ferdinand”, precum şi asumarea comenzii şi a navei-comandant pentru Gruparea Navală Permanentă a NATO de luptă contra minelor nr. 2 (SNMCMG-2), prin Puitorul de mine (PMn) 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”, în semestrul al doilea al acestui an.

În acest context, Angel Tîlvăr a menţionat participarea recentă a PMn-274 în cadrul exerciţiului Neptune Strike 24, coordonat de STRIKFORNATO, scrie Mediafax.

Recomandări

ORBAN CONTRA UE
SECURITATE LA MAREA NEAGRĂ
RUȘII JEFUIESC ÎN KURSK
AȘA, XI?
FLORENȚA COMBATE TURISMUL
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE

Oficialul român a semnalat, de asemenea, că Forţele Navale Române contribuie la proiectarea stabilităţii prin participarea la a treia activare a Grupului Operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră (TG MCM Black Sea).

„Pe parcursul acestei activări, TG MCM Black Sea a luat parte la exerciţiul multinaţional POSEIDON, organizat anual alternativ de Bulgaria şi România, un exerciţiu ce urmăreşte dezvoltarea capabilităţilor operaţionale prin aplicarea procedurilor şi tacticilor de luptă ale Alianţei Nord-Atlantice. La acest exerciţiu, Forţele Navale Române au participat cu Dragorul maritim 29 <Locotenent Dimitrie Nicolescu>”, se arată în comunicatul MApN.

Citește și