• România cumpără rachete Mistral printr-un proiect comun finanțat de Uniunea Europeană. sunt arme antiaeriene cu rază scurtă, folosite împotriva dronelor, elicopterelor și altor ținte aeriene.
  • Între timp, Partidele și candidații la președinție țin banii de alegeri la saltea. Au cheltuit până acum doar 16 milioane de euro din 52 milioane alocate din bani publici. Cei mai zgârciți au fost prezidențiabilii, care primesc sume uriașe de la buget, dar au dat foarte puțini bani la propriile campanii.
  • Cartea de identitate electronică e tot mai aproape de tine. Guvernul aprobă 2 proiecte de digitalizare, inclusiv pentru sistemul notarial. Termenul limită de implementare este trimestrul IV al anului.
  • Aproape 95% dintre elevii din România învățau în anul 2022 cel puțin 2 limbi străine în timpul gimnaziului, potrivit Eurostat. Astfel, România se plasează pe al șaselea loc în clasamentul țărilor membre ale Uniunii Europene, depășind media acestora cu peste 33 de puncte procentuale.
  • Dar la citit nu stăm prea bine. Într-un an, doar un român din cinci spune că a citit măcar cinci cărți, arată Barometrul de consum cultural pe 2023.Totodată..femeile citesc mai puțin decât bărbații.
  • SUA trebuie să fie pregătite să-și extindă armele nucleare, spun oficialii lui Biden, relatează WSJ. Decizia va fi lăsată președintelui ales, Donald Trump.
  •  Elon Musk s-a întâlnit cu ambasadorul Iranului la ONU. Cei doi au vorbit despre cum să elimine tensiunile dintre Iran şi Statele Unite, relatează The New York Times.
  • Națioanala de fotbal caută să își continue seria perfectă de când îl are pe Mircea Lucescu din nou antrenor. Peste 50.000 de oameni vor fi în această seara pe Arena Națională la meciul cu Kosovo
  • Linkin Park revine în centrul atenției. Trupa lansează azi noul album, „From Zero”, iar de anul viitor pleacă în turneu. Turneul „From Zero World” va începe în ianuarie în Mexic și se va termină în Brazilia, în noiembrie. Unul dintre concerte va avea loc pe 28 iunie, pe Wembley Stadium, în Londra.. Pe scenă vor urca și alte trupe mari, precum Queens of the Stone Age și Architects.
  • Gladiatorul 2, sequelul celebrei pelicule din 2000, intră de astăzi în cinematografele din țară. Acțiunea filmului are loc la douăzeci de ani după cea din primul film, iar în rolurile principale apar: Paul Mescal, Denzel Washington și Pedro Pascal. Regizorul Ridley Scott se laudă că filmul are „cea mai mare secvență de acțiune” pe care a produs-o el vreodată
  • Ploile se opresc azi. Weekendul aduce dimineți reci, dar și perioade cu soare.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI