• Ucraina a folosit noaptea trecută pentru prima dată rachete balistice americane cu rază lungă pentru a lovi un depozit de muniție din regiunea rusă Briansk.
  • La câteva ore, Putin a decis să schimbe doctrina nucleară. Rusia poate folosi arme nucleare și când e atacată cu rachete obișnuite.
  • În țară, întors de la Bruxelles, premierul Marcel Ciolacu a negat din nou că a zburat cu fiul său într-un avion privat închiriat de Nordis, în ciuda documentelor apărute în presă. „Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei”, spune premierul.
  • Uite și o veste bună. România se pregătește să intre pe piața microcipurilor, dominată de Asia. Cu o finanțare de 420 de milioane de euro, obținută prin PNRR, cercetătorii de la noi vor proiecta, de la zero, microcipuri.
  • Trioul ştiinţă, medicină şi, mai nou, A.I., e pus la lucru de polonezi în noile echipamente medicale care apar pe piaţă. În România, avem nevoie de bani pentru inovare, spune medicul Adrian Marinescu.
  • De mâine poți merge cu trenul electric la Brașov. Vei parcurge cei 180 de km în aproape 2h și jumătate, iar prețul unui bilet la clasa 1 este de 91 de lei.
  • Dar ia-ți și haine groase la tine, temperaturile scad în termometre până la -10 grade celsius in estul Transilvaniei.
  • Îți spun și care e noua tendință în relații – Slow dating! Ce presupune? În loc să te grăbești să impresionezi sau să iei decizii pe loc, îți acorzi timp să descoperi cu adevărat persoana de lângă tine.
  • Roblox își extinde măsurile de siguranță. Copiii sub 13 ani nu mai pot trimite mesaje altor jucători, iar părinții le gestionează conturile de la distanță, inclusiv limitele de timp.
  • Și… tu când împodobești bradul? Psihologii spun că cei care decorează devreme casa pentru Crăciun sunt mai fericiți.

Recomandări

ATACURI ÎN GAZA
UCRAINA ATACĂ RUSIA
RUSIA ATACĂ
CADOURI...VII
PAMELA LEAVES „THE SIMPSONS"
ACUZAȚII PENTRU ADANI