- UBB din Cluj-Napoca rămâne lider în educația românească.
- Este pe primul loc în marketing universitar pentru al 10-lea an consecutiv.
- Universitatea din București și UMF Carol Davila completează podiumul.
UBB, 10 ani de supremație academică
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca continuă să scrie istorie în educația românească. Pentru al 10-lea an consecutiv, UBB se află pe primul loc în marketing-ul universitar, consolidându-și poziția de lider în învățământul superior.
Advertisment
Cum a reușit Universitatea această performanță?
„A fost un efort comun al comunității academice. Avem și niște măsuri interne ale Universității care să ajute să faciliteze colegii în ceea ce privește stabilirea unor relații internaționale și publicarea rezultatelor lor. Deci avem o serie de măsuri pentru asigurarea calității care în acest sens facilitează, să zic așa, atingerea și publicarea unor rezultate științifice remarcabile care pe urmă atunci stau la baza pozițiilor noastre în diferite ranking-uri internaționale”, explică Balint Marco, prorector al Universități.
„Noi de ani gând de zile suntem în aceste ranking-uri, deci avem o vizibilitate mare. Este un efort uriaș, pentru că indiferent dacă noi avem o serie de măsuri interne care să ajute colegii, așa cum am spus, și comunitatea academică în acest sens, de fapt, ceea ce vedem în jurul nostru, statele, autoritățile în regiune, în Europa, la nivel mondial, sunt preocupate din ce în ce mai mult de vizibilitatea lor”, mai adaugă Balint Marko.
Recomandări
Tradiție și performanță
Cu o tradiție academică solidă și rezultate constante în clasamentele internaționale, UBB rămâne un etalon al excelenței în educație. Universitatea atrage studenți și cercetători din toată lumea, oferind programe de studiu variate și o infrastructură modernă.
Lider în fața competiției
UBB este urmată îndeaproape de Universitatea din București și de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, care completează podiumul. Acest clasament confirmă performanțele constante ale UBB și angajamentul său față de inovație și dezvoltare academică.
Cu o viziune clară și o echipă dedicată, Universitatea Babeș-Bolyai rămâne în fruntea educației românești, fiind un exemplu pentru întregul sistem de învățământ superior.
Citește și
- Traficul rutier a fost închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița, din cauza vântului puternic
- „All I Want for Christmas is You” împlinește 30 de ani. Care este povestea din spatele succesului artistei Mariah Carey
- Misiunea HERA introduce A.I. Spațiul devine mai accesibil pentru oameni
Partenerii noștri