• Scrutinul survine într-o perioadă de turbulenţe politice pentru mica republică ex-sovietică.
  • Legitimitatea noului parlament a fost contestată încă de la prima sa sesiune.
  • Pentru prima dată, viitorul preşedinte va fi ales de un colegiu electoral şi nu prin vot popular.

Georgia va organiza un scrutin prezidenţial pe 14 decembrie, proces ce urmează să consolideze controlul partidului aflat la putere, Visul georgian, scrie Al Jazeera.

Scrutinul survine într-o perioadă de turbulenţe politice pentru mica republică ex-sovietică din Caucaz, în care Visul Georgian – aflat la putere din 2012 şi acuzat de criticii săi de derivă autoritară prorusă – a câştigat alegerile legislative din octombrie, rezultatul fiind însă respins de opoziţie.

Legitimitatea noului parlament a fost contestată încă de la prima sa sesiune, luni, atât de manifestanţi cât şi de preşedinta prooccidentală Salome Zurabişvili, care a sesizat Curtea constituţională pentru anularea rezultatelor alegerilor.

Recomandări

DRILL, BABY DRILL?
PNL VREA REFORMA
GEORGIA IESE LA VOT
UK IA MĂSURI
EFECTELE TIKTOK
GEORGESCU: „MANIPULARE”

Cu toate acestea, marţi aleşii georgieni s-au reunit pentru a aproba data următoarelor alegeri prezidenţiale. Pentru prima dată, viitorul preşedinte va fi ales de un colegiu electoral şi nu prin vot popular, în baza unei modificări constituţionale adoptate de Visul Georgian în 2017.

Citește și