• CCR a validat rezultatul alegerilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
  • Următorul tur va fi organizat conform calendarului inițial, pe 8 decembrie.
  • CCR a cerut renumărarea tuturor celor 9 milioane de voturi înregistrate la primul tur al prezidențialelor.
  • BEC a trimis astăzi la CCR renumărarea parțială a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.

CCR a validat rezultatul alegerilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. În turul 2 rămân Călin Georgescu și Elena Lasconi. Următorul tur va fi organizat conform calendarului inițial, pe 8 decembrie.

Comunicatul Curții Constituționale:

„În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii
constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:

  • respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
  • confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;
  • organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine

Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Recomandări

CCR VALIDEAZĂ TURUL 1
REZULTATE FINALE
„APĂRĂ, DUCKADAM!”
CE SE ALEGE DE ROMÂNIA?
SUA DĂ 725 MIL.$ UCRAINEI
MESAJUL LUI GEORGESCU

În primul tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu a avut 2.120.401 de voturi, iar Elena Lasconi 1.772.500 de voturi.

CCR a cerut renumărarea tuturor celor 9 milioane de voturi înregistrate la primul tur al prezidențialelor.

Renumărarea voturilor a fost decisă de CCR în urma cererii depuse de Cristian Terheş (PNCR), candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a primului tur, acesta semnalând o posibilă fraudă electorală.

Citește și