Fiecare român a votat cum a considerat de cuvință, dar de acum ne întoarcem la viața de zi cu zi.
Advertisment
Și ca România să nu alunece într-un haos politic care ne va afecta în final pe fiecare dintre noi, din punct de vedere social și economic, avem nevoie de stabilitate politică. Ca să avem stabilitate financiară, ca să avem stabilitate economică, ca să avem creștere economică, astfel încât companiile să poată să plătească salariile, taxile și împrumuturile, astfel încât statul să poată să plătească salariile și pensiile. Avem nevoie de stabilitate politică, avem nevoie de o coaliție politică și de un guvern stabil, astfel încât România să fie credibilă atât pe plan intern, cât mai ales pe plan extern.
În ultimii 20 de ani, România a crescut ca PIB de 10 ori, dar cifrele cu care jonglăm acum sunt mult mai mari. Banii de care are nevoie guvernul, banii de care au nevoie companiile private, banii de care avem nevoie fiecare dintre noi, sunt mult mai mulți. Acești bani nu îi dă TikTok-ul, ci stabilitatea politică, financiară și economică.
Recomandări
Guvernul, indiferent de numele lui, are nevoie să fie credibil din punct de vedere economic și financiar, pentru a face rost de bani. Nu de miliarde de euro, ca pe vremea lui Băsescu, ci de zeci de miliarde de euro, pentru a finanța deficitele bugetare care vor veni, pentru că nu se pot reduce cheltuțele bugetare peste noapte. Pentru a obține banii cu care guvernul să se refinanțeze împrumuturile care vin la scadență, avem nevoie să fim credibili pe piațele externe.
Viitorul guvern trebuie să fie credibil în fața băncilor și investitorilor străini, adică în fața celor care împrumută România. Piața financiară internă nu este atât de mare, astfel încât statul să se poată finanța numai din România. S-ar putea face asta doar dacă secăm sursele de finanțare pentru economia privată și alocăm banii doar către stat, iar acest lucru nu îl vrea nimeni.
Dacă nu avem stabilitatea politică, dacă nu avem stabilitate financiară, dacă nu avem creștere economică, nici companiile private nu vor fi liniștite. Dacă afacerile lor nu cresc, investițiile se vor reduce. Dacă firmele nu vor avea creștere afacerilor, nu vor avea bani pentru creșterea salariilor, pentru taxe și impozite, pentru plata datorilor.
Toată lumea vorbește despre spirala tăcerii, ca să justifice rezultatele surpriză de la alegeri. Cu sau fără spirala tăcerii, în final, totul va ajunge la bani. Ca România să facă rost de bani, trebuie să aibă credibilitate în fața celor care trebuie să ne împrumute.