Dedic această poveste băieţilor fără număr, disperaţi de viaţă, care se află de sărbători la întristare.
Cineva trebuie să le pună parte, când Dumnezeu nu le mai pune, când uşa se închide în urma lor şi se aude cheia răsucindu-se în broască.
Pentru toţi care stau acum la fereală şi se gândesc care mai cade la mandat, care-a intrat, cine-i pe goană (urmărit general – cum ar veni), pentru toţi – această poveste din care s-a ciordit povestea şi au rămas doar litere atârnate de gânduri ca ţoalele la uscat.
Ce-i viaţa? O moarte şi-o muire, o haltă cu şmecheri şi fraieri, un dus-întors din celulă la curtea cu aer, până sună stingerea.
Aceste cuvinte desperecheate – pentru toţi cei care îşi fac zilnic rugăciunea: „La Jilava, praf-cenuşă/ Fă, Doamne, fereastra uşă…”.
Să le aducă Moş Crăciun iubita la vorbitor şi s-o mai găsească la liberare. Chiar dacă a dat-o-n OnlyFans, să nu-şi piardă speranţa: există viaţă şi după live.
Advertisment