- Până în martie vei călători în SUA cu o autorizaţie în prelungirea vizei pe care o ai.
- Vei avea nevoie de o autorizare electronică în sistemul ESTA.
- Programul Visa Waiver permite călătoria în SUA fără viză timp de până la 90 de zile.
Azi va fi organizat evenimentul de oficiere a deciziei autorităților SUA privind includerea României în Programul Visa Waiver. În același timp, și SUA anunță decizia la Washingtown, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, în prezenţa ambasadorului României în SUA. României devine al 43-lea stat din lume, primul din perimetrul Mării Negre, în programul Visa Waiver.
Advertisment
În cadrul ceremoniei, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe oficialul român cu privire la decizia autorităţilor SUA de admitere a României în Programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice şi data din care românii vor putea intra pe teritoriul american fără vize.
Şi la Bucureşti va avea loc un eveniment de oficiere a deciziei autorităţilor SUA privind includerea României în Programul Visa Waiver. Acesta se va desfăşura la Palatul Victoria, începând cu ora 15.00, şi la el vor participa preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, şi premierul Marcel Ciolacu.
Recomandări
Prin aderarea la programul Visa Waiver, românii nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce va face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite cu o durată de până la 90 de zile. Costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari americani.
Citește și
- Nicole Kidman face furori pe marile ecrane, cu filmul „Babygirl”
- Cadillac-ul prezidențial al lui Bill Clinton, folosit în timpul mandatului său, e scos la licitație de Mecum Auctions
- Cum îți exprimi dragostea în cuplu? Două femei și-au implantat magneți sub piele, care se unesc atunci când se iau de mână
Partenerii noștri