- O tânără din Constanța a pus ia românească pe Instagram
- Organizează ședințe foto cu îmbrăcăminte de pe timpuri
- Vrea să convingă generația Z, că ia poate să facă parte din ținuta urbană
Fermecată de cămășile populare, Lili Sumănaru, o tânără din Constanța pasionată de tradiții, organizează ședințe foto cu îmbrăcăminte de pe timpuri. Așa convinge generația Z, care are până în 23 de ani, că ia poate să facă parte din ținuta urbană.
„Tinerii după ce pleacă de la o ședință foto în ie sunt mai motovați să-și cumpere o ie autentică. Fac diferența altfel atunci când îmbracă ia, o pipăie, văd țesătura, văd cusătura.”, a menționat Lili Sumănaru, inițiararea proiectului Urban Ia.
Advertisment
Lili Sumănaru a început să colecționeze ii acum trei ani. Cea mai dragă îi este cămașa bărbătească cusută de bunica ei pentru bunicul, ca strai de nuntă.
Are cam 60 de bluze tradiționale acum. Cea mai scumpă valorează
cinci mii de lei și vine din Bucovina. Altă lecție pe care o predă tinerilor este că o ie adevărată nu costă niciodată 50 sau 100 de lei. Doar fakeurile din China sunt ieftine.
Recomandări
„Nu mai zic că, ok, nu-mi cumpăr una pentru că este scumpă. Ci din contră, zic, wow, oare cum o să strâng bani, pentru că abia aștept să-mi cumpăr una autentică.”
Exemplul lui Lili a trecut Marea Neagră. Și a ajuns tocmai în Montreal.
Ioana Todosia, care crește de la patru ani acolo, promovează schimbul de experiențe culturale. Așa că plimbă ia românească prin Mexic, Cuba și Canada.
„Cel mai mult când sunt în Montreal și ies afară, merg, mă întâlnesc cu prieteni sau merg la cumpărături întotdeauna mă întreabă despre ce port și de unde este, pentru că sunt atât de unice.”, a spus Ioana Todosia, model.
Partenerii noștri