• O singură companie nu poate furniza vaccinul anti-Covid pentru toată planeta
  • Patru companii sunt în stadii avansate pentru realizarea vaccinului
  • Costul creării unui nou vaccin ajunge și la 2 miliarde de euro

Vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech are o eficiență de 90%. Dar în total sunt 11 vaccinuri în lume aflate în faza a treia de testare. Pandemia de coronavirus a generat o asociere rară în rândul companiilor farma și a accelerat timpul de producție al unui vaccin.

Alina Culcea, președinte, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente: „O singură companie farmaceutică nu o să poată să asigure vaccinarea întregii populații a globului. Deci cu cât vor fi mai multe companii de succes, cu atât mai mult vom fi și noi asigurați. Noi știm că au început vreo 180 de studii clinice în ceea ce privește vaccinarea COVID. În mod normal e nevoie între 10 și 15 ani pentru a pune pe piață un tratament inovativ sau chiar un vaccin. Totul se petrece într-un ritm accelerat. Sunt niște aprobări condiționate care se acordă tot având în vedere contextul. S-a creat această alianță și acest pact. Produsele nu vor ieși pe piață până nu vor fi certe din punctul de vedere al siguranței administrării lor. Noi urmărim o imunitate colectivă, în așa fel încât să putem scăpa de această boală. Cu cât mai multă lume va accepta această vaccinare, cu atât mai repede vom reuși să izolăm virusul”

Discuțiile privind accesarea vaccinului s-au purtat la nivel înalt, iar în România responsabili de aceste discuții au fost oficialii din Ministerul Sănătății.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

O estimare a prețului vaccinului anti-Covid pe piața locală nu este posibilă în acest moment.