• Dr. Adrian Marinescu: Ce se întâmplă în ultimele două săptămâni e maxim de ce a fost până acum, dar se poate și mai rău.
  • Dr. Adrian Marinescu: Arbidol, un antiviral eficient, am avut rezultate bune și e ușor suportat, nu prea are reacții adverse, e ieftin, la îndemână.
  • Dr. Adrian Marinescu: Testele rapide ne pot orienta, chiar sfătuiesc angajatorii să facă aceste teste la anumite intervale.

Invitat la Marius Tucă Show, dr. Adrian Marinescu ți-a spus, acum după ce a apărut primul vaccin anti-Covid-19, care sunt pașii făcuți de România pentru ca toți cei care vor să se vaccineze să o poată face.  Scăpăm curând de SARS-CoV-2? Va fi perioada imediat următoare cea mai grea din această pandemie?

Ce se întâmplă în ultimele două săptămâni

Dr. Adrian Marinescu: „Am fost ieri de gardă și am avut două locuri la ATI, le-am folosit imediat pentru pacienți, e foarte greu de găsit în București loc la ATI când ai nevoie. Ce se întâmplă în ultimele două săptămâni e maxim de ce a fost până acum, dar se poate și mai rău.

Nu e un capăt de țară, cum am văzut lucrurile la începutul pandemiei la fel le văd și acum. Toate spitalele care își pot face un dublu circuit vor vedea și pacienti cu Covid și cu alte afecțiuni. Nu vom construi alte spitale acum. În spitalul unde a fost diagnosticat un pacient, acolo trebuie să rămână pacientul. Poate ca nu sunt pregatite cum ar trebui, dar spitalele primesc pacienti.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

O rezolvare ar fi spitalele non-Covid

Dr. Adrian Marinescu: „Ar fi o rezolvare spitalele non-Covid, pentru ATI. Trebuie să ai și personal, daca am avea personal am putea extinde și la Matei Balș secția de ATI. Și asta se întâmplă nu doar la noi, avem 20 de paturi, am putea avea 60, dar n-avem personal. 1.500 de locuri la spitale Covid ar mai fi încă 3.000 la spitale non Covid, dar mai sunt și alte patologii.”

Arbidol – antiviral eficient

Dr. Adrian Marinescu: „Arbidol – antiviral eficient, am avut rezultate bune și e ușor suportat, nu prea are reacții adverse, e ieftin, la îndemână. A fost folosit și înainte de pandemie, nu există medicamente noi, administrarea variază în funcție de forma bolii. La Matei Balș avem nevoie acum.”

Virusul se transmite mult mai ușor

Dr. Adrian Marinescu: „Modificarea virusului comparativ cu începutul s-a schimbat, clar e că se transmite mult mai ușor, valul al doilea d-aia are o intensitate mai mare, dar e mai puțin agresiv decât la început. Sunt mai mulți infectați. Afecțiuni care agravează: diabet zaharat, obezitate, boli renale cronice.

Tratamentul cu oxigen e miraculos, dar trebuie să fie administrat din timp, pacientul nu știe când are nevoie și ne întoarcem la pulsoximetru, În prima săptămână e riscul cel mai mare, când cineva are acești factori de risc nu stă acasă, merge imediat la spital. Medicul de familie trebuie să știe de pacient.”

Ce face un pacient după un test pozitiv?

  • Pulsoximetru trebuie să-l ai în casă
  • Medicul de familie e cel care îmi va da rețeta și mă va orienta mai bine decât o fac eu
  • Dacă am o stare proastă, mă știu cu factori de risc, nu aștept să-mi spună medicul de familie, sun la 112 și le spun ce-mi arată pulsoximetru, trebuie să fiu ”propriul doctor”.
  • Evaluarea trebuie sa fie prin medicul de familie.
  • Terapia cu oxigen nu aș face-o în momentul inițial, acasă, când am o formă medie, e un risc mare. Am nevoie de spital.

De ce membrii aceleiași familii nu sunt mereu toți infectați

Dr. Adrian Marinescu: „Membrii aceleiași familii nu sunt mereu toți infectați, stand în același loc. Testul serologic sa arate daca au sau nu anticorpi. E posibil sa fi fost pozitiv anterior. E posibil ca cei pozitiv sa aiba o încărcătură virală foarte mică. Foarte curând vom avea acești anticorpi ca cei din SUA. Sunt anticorpi antispike, trebuie administrat la debut.

Facem o diferență între momentul pozitivării testului și debut. Sunt foarte multe variante de manifestare a bolii. Dacă știu că sunt în contact direct cu cineva, stau izolat. Testele rapide ne pot orienta, chiar sfătuiesc angajatorii să facă aceste teste la anumite intervale. Marja de eroare la PCR nu e mai mare de 5%. Contează când îți faci acest test, dacă ești contact și îl faci după o zi, două și ești negativ, n-are nicio vină testul.”

Măsurile de săptămâna trecută vor opri numărul mare de infectări?


Dr. Adrian Marinescu: „Depinde ce înțelegem prin aceste măsuri. Ce-i împiedică pe oameni să își cumpere de la magazine și să se strângă acasă fără muzică, ca la petrecere. Noi toți ar trebui să înțelegem de ce sunt utile aceste măsuri. Eu reorientez pacienții zilnic destul de bine, ca n-am avut probleme. Cele mai multe din forme sunt asimptomatice și ușoare, din fericire, cei mai mulți ar trebui să stea acasă. Acum Sibiul e ce a fost Suceava.”