- Florin Câțu promite creșterea pensiilor și salariilor în perioada următoare, fără a avansa un procent sau o dată.
- România va fi una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care va evita recesiunea de anul viitor. Ți-o spune chiar Ministrul Finanțelor.
- Mâine are loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Candidații rămași în cursă sunt Maia Sandu și Igor Dodon.
- Antiviralul Remdesivir influenţează puţin sau deloc evoluţia celor bolnavi de Covid-19. Este concluzia unui studiu făcut de OMS.
- Dacă ești student la medicină, te poți înscrie voluntar, în lupta cu pandemia. Statul îți promite 2.500 de lei lunar, cazare și masă, dacă vii din altă localitate. Se caută cam 3 mii de voluntari.
- OMS ne avertizează că rujeola se extinde din nou la nivel mondial din cauza restricțiilor impuse de pandemie care afectează vaccinările.
- Ford pregătește prima ei utilitară complet electrică. E-Transit va avea 350 de kilometri autonomie și va fi lansată în 2022.
- SpaceX amână cu 24 de ore lansarea primei rachete care urma să ducă la noapte astronauți pe Stația Spațială. Vremea rea împiedică acestă premieră.
- Kylie Minogue a devenit prima femeie care a ajuns în topul albumelor de-a lungul a cinci decenii consecutiv. Ea stabilit un nou record cu albumul „Disco”.
- Și o informație care pe mine cel puțin m-a întristat…Dacă ești și tu fan al serialului Friends, îți spun că mai ai de așteptat până când vei vedea mult-așteptatul episod al reuniunii. Filmările au fost amânate pentru martie, anul viitor, a anunțat actorul Matthew Perry, pe Twitter.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri