• Ventilatoarele din tirul de Terapie Intensivă de la Spitalul Municipal s-au oprit
  • Tirul de ATI de la Spitalul Municipal Timișoara a fost instalat în 2 zile
  • Unitatea este dotată cu ventilatoare, monitoare şi injectomate

Ai tot auzit, zilele astea, de tragedia de la Piatra Neamț. Acum am fost la un pas să primim încă o dovadă că nu învățăm din greșeli.

Scenariul era cât pe ce să se repete la Timișoara. Ventilatoarele din tirul de terapie intensivă de la Spitalul Municipal s-au oprit.

8 bolnavi, dintre care 3 intubați, au rămas fără aer. Daniel Malița, managerul Spitalului spune că de vină e o fluctuație a nivelului de oxigen.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Daniel Maliț, managerul Spitalului Municipal Timișoara: „Din punct de vedere al presiunii oxigenului, livrat de instalația noastră, am fost în parametri. Atât doar că, probabil, în funcție de evoluția clinică a fiecărui pacient, a fost nevoie de un consum prea mare, care a dus la un dezechilibru al presiunii, adică la o scădere brutală pentru ceilalți, și atunci a început avaria. Instalațiile au intrat în avarie și, din acest motiv, am decis să evacuăm repede pacienții.”

Acesta a fost marele noroc: personalul medical a fost pe fază și a transferat rapid pacienții. Toată operațiunea a durat cam o oră, timp în care bolnavii au fost ventilați mecanic.

Raul Pătrașcu, manager Spitalul Județean Timișoara: „Transferul a fost rapid și eficient, direct în zona roșie a Spitalului Județean, pe ATI. Este vorba despre 5 pacienți, 3 bărbați și două femei, a căror stare este stabilă și nu s-a agravat, nici pe parcursul trasnferului, nici din cauza situațției generate lla nivelul Spitalului Municipal”