- Ministrul Sănătaţii a anunţat că suntem in faza descrescătoare
- Nelu Tătaru spune că ne putem gândi şi la vacanţe
- Nu se renunţă la distanţarea socială şi nici la măşti
- Ministrul a vorbit despre deschiderea teraselor şi a plajelor
Ministrul Sănătăţii a declarat că de aproximativ o săptămână cazurile de COVID-19 încep să fie mai puţine.
Advertisment
El a atras, totuşi, atenţia ca avem încă persoane în terapie intensivă si se mai înregistrează şi decese. Dar dacă acestea vor fi gestionate cum trebuie, va urma şi sfârşitul pandemiei.
Ministrul a vorbit chiar şi de vacanţe
„Ne putem gândi la vacanţă, dar noi trebuie să relaxăm etapizat. Dacă ne gândim, în condiţiile în care această etapă va merge bine, să deschidem terasele de la 1 iunie şi să deschidem plajele de la 15 iunie, când normal atunci începe şi sezonul estival, spunem că am trecut cu bine de acest lucru şi ne putem gândi şi la o vacanţă”, spune Nelu Tătaru, ministrul sănătății.
Recomandări
„Restul, tot ce înseamnă vacanţe exterioare, ne gândim doar în contextul în care fiecare din ţările partenere sau din Uniunea Europeană îşi vor deschide în consonanţă cu noi, dar şi cu evoluţia din fiecare ţară în parte a pandemiei”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Ministrul a subliniat ca toate relaxarile trebuie sa vină treptat şi nu se poate pune problema să renunţăm la măşti şi distanţare socială.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 209. Hezbollah revendică două atacuri asupra pozițiilor israeliene
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 800. Opt copii au fost răniți în Harkov, în urma unui bombardament rusesc
- Forbes publică topul celor mai bogați oameni din SUA. 6 state au înregistrat schimbări în rândul miliardarilor în ultimul an
- Arheologii au reconstruit craniul unei femei, vechi de 75.000 de ani
- STUDIU. Ciupercile magice sunt eficiente pentru tratarea depresiei. Ce spun cercetătorii
Partenerii noștri